Sari la conținut

Una din două pensii din Germania este sub 900 de euro pe lună

29/07/2019 11:13 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:35

Mai mult de una din două pensii din Germania este sub 900 de euro pe lună, a răspuns vineri, 26 iulie, guvernul federal la o întrebare din partea unui membru al Bundestagului, relatează dpa, citată de Agerpres.

Guvernul a subliniat totuşi că acest nivel al pensiilor nu reflectă întreg venitul mediu al pensionarilor şi situaţia lor, se menţionează în răspunsul obţinut de deputata Sabine Zimmerman, membră a partidului Die Linke, care a fost consultat de dpa.

Anul trecut, 51,4% dintre pensii erau de sub 900 de euro pe lună, situaţie în care se află 9,4 milioane de persoane. O proporţie de 58,6% dintre pensii erau sub 1.000 de euro anul trecut, iar 70,8% sub 1.200 de euro.

Analizând venitul total, raportul din 2018 privind pensiile informează că gospodăriile de două persoane cu o persoană la pensie aveau un venit mediu lunar de 2.572 euro în landurile din vest şi de 2.257 de euro în cele din est.

Sabine Zimmermann spune că raportul arată că mulţi oameni se pot descurca doar dacă au făcut economii sau dacă au surse adiţionale de venit.

„Nu mai puteţi nega că pensia de stat nu mai este o pavăză împotriva sărăciei”, a afirmat ea.