Sari la conținut

Recesiune severă în Germania. Redresarea va fi dificilă din cauza măsurilor de combatere a pandemiei

21/04/2020 11:39 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05

Economia germană este într-o recesiune severă şi este puţin probabil ca redresarea să fie rapidă deoarece o parte din măsurile de izolare, menite să oprească răspândirii pandemiei de coronavirus (COVID-19), ar putea rămâne în vigoare pentru o perioadă extinsă, a avertizat luni Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters, conform Agerpres.

După impunerea măsurilor de izolare la mijlocul lunii martie, Germania a început luni o ridicare parţială a restricţiilor, între care redeschiderea magazinelor cu mai puţin de 800 de metri pătraţi. Cu toate acestea, rămân în vigoare regulile privind adunările cu mai mult de două persoane şi o distanţă minimă de 1,5 metri în locuri publice.

„Restricţiile substanţiale vor rămâne probabil în vigoare până când va fi disponibilă o soluţie medicală, cum ar fi un vaccin. Din acest motiv, o redresare rapidă şi solidă pare în prezent puţin probabilă”, se arată în raportul lunar al Bundesbank.

FMI se aşteaptă ca cea mai mare economie europeană să înregistreze anul acesta un declin de 7,5%, o scădere mai profundă faţă de recesiune din 2009, când PIB-ul Germaniei s-a contractat cu peste 5%.

Creşterea economică în primul trimestru din 2020 este deja semnificativ afectată dar situaţia în trimestrul doi va fi chiar mai rea, pe fondul declinului sever în industria auto şi a consumului gospodăriilor, a apreciat Banca Centrală a Germaniei.

Luna trecută, Guvernul de la Berlin a anunţat că-şi va asuma noi împrumuturi, pentru prima dată din 2013, ca parte a unui pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 miliarde de euro (800 miliarde de dolari), adoptat pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19) asupra economiei.

Ulterior, ministrul Economiei, Peter Altmaier, a declarat că pachetul reprezintă doar primul pas în combaterea crizei.

„Opinia Guvernului federal este că acest pachet de măsuri reprezintă doar primul pas. Ştim că perioada de implementare este critică. Vrem să ne asigurăm că ajutorul va sosi cât mai curând posibil”, a dat asigurări oficialul german.