Sari la conținut

Germania va împrumuta aproape 100 de miliarde de euro pentru a contracara efectele pandemiei

24/06/2021 11:52 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:04

Guvernul german a aprobat un proiect de buget pentru anul viitor ce prevede noi datorii de aproape 100 de miliarde de euro, pentru a finanţa mai multe măsuri de sprijin în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), astfel încât nivelul împrumuturilor în perioada 2020 – 2022 va ajunge la 470 de miliarde de euro, transmite Reuters.

Datoriile sunt necesare pentru a putea continua măsurile de salvare şi stimulare pentru a proteja cea mai mare economie a Europei de impactul pandemiei, apreciază analiştii.

Revizuirea planurilor fiscale confirmă raportul publicat săptămâna trecută de Reuters şi reprezintă o creştere suplimentară a datoriei în 2022 de aproximativ 18 miliarde de euro, faţă de nivelul planificat anterior.

Guvernul Germaniei aprobă un buget suplimentar care prevede noi împrumuturi record

Datoriile au fost finanţate cu noi împrumuturi record de 130 miliarde de euro în 2020 şi peste 240 miliarde de euro în 2021.

Pentru a permite acest tip de cheltuieli finanţate prin deficit, Parlamentul Germaniei a suspendat aşa-numita „frână a datoriilor” în 2020 şi în 2021.

Economia Germaniei depăşeşte criza provocată de pandemie. Vești bune de la Bundesbank

În anul 2009, pentru a frâna acumularea de noi datorii, a fost inclus un paragraf special în Constituţia Germaniei. Conform acestui amendament, cunoscut sub numele de frâna datoriei, ‘debt break’, Guvernul federal poate contracta datorii noi până la echivalentul a 0,35% din Produsul Intern Brut.

Însă Berlinul poate depăşi acest prag dacă Germania este lovită de un dezastru natural sau în „situaţii de urgenţă excepţională”, care sunt dincolo de controlul statului şi afectează în mod semnificativ situaţia financiară a ţării. (Agerpres)