in

Germania elimină impozitul de solidaritate pentru majoritatea contribuabililor

Bundestagul (camera inferioară a parlamentului german) a aprobat joi, 14 noiembrie, eliminarea pentru marea majoritate a contribuabililor a impozitului de solidaritate pe care-l plătesc începând din 1991 pentru a acoperi costurile reunificării germane şi ale dezvoltării economice în zonele fostei Republici Democrate Germane (RDG), informează agenţia EFE, conform Agerpres.

Conform deciziei votate, 90% dintre contribuabilii cu venituri mai reduse din partea occidentală a Germaniei nu vor mai plăti începând din anul 2021 acest impozit (ce reprezintă 5,5% din veniturile pe chirii şi din impozitul asupra societăţilor).

Pentru alţi 6,5% dintre contribuabili impozitul de solidaritate va fi redus parţial, în timp ce restul de 3,5% cărora li se percepe acest impozit vor continua să-l plătească integral.

Ministrul de finanţe Olaf Scholz a declarat că măsura eliminării acestui impozit este posibilă întrucât reducerea decalajului dintre cele două părţi ale Germaniei s-a produs mai repede decât s-a estimat şi este ”un semnal al succesului creşterii Germaniei în ansamblu”.

Oficialul german a estimat că renunţarea la acest impozit le va permite contribuabililor să economisească circa 11 miliarde de euro anual în perioada 2021-2024. Statul german a încasat anul trecut 18,9 miliarde de euro prin aplicarea acestei taxe de solidaritate.

Votul din Bundestag pentru eliminarea acestei taxe, măsură inclusă în acordul de guvernare dintre creştin-democraţi şi social-democraţi încheiat la începutul anului trecut, vine după ce statisticile oficiale au confirmat joi că Germania a evitat intrarea în recesiune, economia germană înregistrând o creştere de 0,1% în trimestrul trei din 2019.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Tânăr din Olt, plecat la muncă în Germania, dat dispărut de mamă

Mii de oameni au protestat în Germania împotriva experimentelor pe animale – VIDEO