Era o tânără de 23 de ani, când a venit în Germania, de mână cu fetițele ei în vârstă de doar câțiva anișori. Într-o cameră de la etajul 6 al unui bloc din Köln, plângea zi de zi cu gândul la familia lăsată acasă și la meleagurile ei natale. Toate astea, acum aproape 30 de ani.
În Germania, s-a urcat prima oară la volan, iar de peste 20 de ani este instructor auto și a ajutat sute de români să obțină permisul de conducere.
A trecut prin foarte multe greutăți și și-a deschis sufletul pentru a spune cititorilor Ziarului Românesc povestea ei.
„Am înconjurat cu elevii mei pământul de 30 de ori“
Viorica Robina (50 de ani) este cu siguranță o româncă de succes în Germania. Locuiește la Köln, este instructor auto de peste 20 de ani (după ce s-a urcat prima oară la volan tot în Germania) și a ajutat sute de români stabiliți aici să obțină permisul de conducere sau să îl reobțină, în cazul celor care l-au pierdut și au fost nevoiți să susțină testul MPU.
De românca instructor auto din Köln am auzit prima oară pe internet, pe Facebook. Mi-a atras atenția un filmuleț distribuit pe paginile comunităților de români din Germania, în care o doamnă cu voce caldă, plină de energie pozitivă și cu un zâmbet sincer, le dădea tot felul de sfaturi românilor interesați de obținerea permisului auto în Germania.
Curiozitatea m-a făcut să mă uit și la alte video-uri pe profilul ei (și nu sunt deloc puține), în care, fie de acasă, din fața calculatorului, fie chiar din mașină, alături de cursanții ei, le împărtășea din cunoștințele ei românilor interesați.
Am aflat că a românca a tradus în română manualul de legislație germană în domeniul rutier și are chiar un curs online în care a adunat toate informațiile necesare din acest domeniu.
Mai mult, Viorica se numără și printre administratorii paginii „Noi pentru voi -Ajutor pentru integrare Germania“, iar de câteva săptămâni a inițiat, tot pe Facebook, și un curs gratuit de limbă germană, adunând deja peste 500 de români înscriși. (n.r.: – Viorica Robina scoala de germana online/offline).
„Postarea care mi-a schimbat viața!”
Viorica Robina își începe povestea mărturisind că în urmă cu aproximativ un an a început să își dedice tot mai mult din timpul ei românilor din Germania care au nevoie de informații. Tot după o postare pe Facebook. „O postare care mi-a schimbat viața“, subliniază Viorica, explicând în continuare: „Am postat o întâmplare nefericită a unui român stabilit în Germania, cauzată în primul rând de lipsa de informații. Rezonanța postării mele în comunitatea noastră m-a surprins, văzând câtă nevoie este de informații. De necrezut. În următoarele zile după acea postare, m-au contactat peste 300 de români, iar de atunci m-am decis să ofer cât mai multe informații, în primul rând din domeniul meu de activitate, dar și informații generale, dobândite din cei aproape 30 de ani de când sunt în Germania“.
Viorica s-a decis atunci să închidă școala de șoferi și să se ocupe mai mult cu consilierea online, adunând deja mii de români care îi urmăresc postările.
La 23 de ani, a venit în Germania, cu fetițele ei de mână, de 3, respectiv 4 anișori
Avea doar 23 de ani când a venit prima oară în Germania, de mână cu cele două fetițe ale ei, la acea vreme (în 1990), în vârstă de 3, respectiv 4 anișori. A venit pentru reîntregirea familiei, soțul fiind deja în această țară.
„Trăiam într-o cameră la etajul 6. Făceam mâncare, mă jucam cu fetițele și așteptam să vină soțul de la lucru. Când fetițele dormeau după masă, înainte să vină soțul, eu scriam scrisori mamei mele, scrisori pline de durere sufletească, de dor de casă, de cei dragi. Când eram gata cu scrisorile, nu le mai puteam trimite, deoarece hârtia era atât de udă de la lacrimile mele. Mai bine așa, că dacă mama ar fi primit tot ce i-am scris atunci ar fi fost și ea tristă și plină de durere. Le scriam, să mă mai liniștesc cât de cât“, îmi mărturisește Viorica.
„Gata cu bocitul și văicăreala“, și-a zis la un moment dat și, după ce a găsit un loc de grădiniță pentru fetițe, s-a înscris la un curs de limba germană., care a durat 10 luni și pe care l-a absolvit cu brio.
A luat permisul de conducere în Germania, deși nu îi plăcea deloc să conducă mașina
Viața Vioricăi este una de roman. Un roman între paginile căruia se vor regăsi cu siguranță mulți dintre românii veniți în Germania, care au avut de îndurat numeroase suferințe și care au trecut prin multe încercări până să reușească să se integreze cu adevărat.
Era încă la cursurile de germană, în toamna lui 1991, când în timpul orelor i s-a făcut rău și a leșinat. Și nu a fost ultima oară. Leșinurile s-au tot repetat. A trăit ani la rând cu teama că i se va întâmpla iar și iar. Atac de panică, lipsă de calciu, spuneau medicii. „După ani de zile am înțeles de fapt că ceea ce îmi lipsea era cu totul altceva… crizele veneau pe fondul acelei tristeți, acelei dureri sufletești, a dorului de părinți, de frați, de locurile natale“, Viorica.
Înapoi în locuința de la etajul 6. Dimineață, după ce pleca soțul la serviciu, ducea fetele la grădiniță, apoi mergea la cursul de germană, după care mergea și făcea curat pe la casele altora, iar seara își împărțea timpul între familie, treburile casnice și învățat germana.
A început să stăpânească tot mai bine germana și, după un Ausbildung de aproximativ doi ani în domeniul comerțului, s-a înscris și la școala de șoferi, reușind să obțină din prima permisul de conducere. Mărturisește însă că nu îi plăcea deloc să conducă mașina. Însă, arată ea, era o necesitate: „Știam că era important să ai permis, pentru a avea cât mai multe posibilități de angajare“.
„Îmi doresc ca fetele mele să mă ierte într-o zi pentru acea hotărâre luată în tinerețe“
A lucrat o perioadă la o cofetărie, apoi și-a găsit o slujbă mai bună la un cabinet medical. Paralel cu cel de-al doilea serviciu, a deschis o firmă de împachetat, la care lucra împreună cu fratele ei, Costel, afacere pe care a fost nevoită să o închidă după aproximativ un an. Îi era tot mai greu să se împartă între munca de la cabinetul medical, singura care îi aducea un venit constant, și afacerea care acumula tot mai multe datorii. Toate aceste sacrificii, cumulate cu alte probleme familiale, au dus la divorțul în 1996 de soțul ei.
„Eu m-am mutat din locuință, fetițele au rămas cu tatăl lor, deoarece mama lui a venit acolo să le poată îngriji, pentru ca noi doi să putem munci și să ne plătim datoriile. O hotărâre care mă doare și în ziua de astăzi, pe care o regret. Des când aud și văd așa de multe mame care vin aici la muncă și își lasă copiii cu alții simt parcă acea durere de demult. Eu le înțeleg cât de greu le este, atât lor cât și acelor copilași părăsiți de mame, chiar și dacă ele se mângâie cu iluzia că această despărțire este numai pentru scurt timp și pentru un viitor mai bun al copiilor. Nu este așa, eu pot vorbi din proprie experiență și îmi doresc ca fetele mele să mă ierte într-o zi pentru acea hotărâre luată în tinerețe“, mărturisește cu tristețe în glas romanca din Köln, care astăzi așteaptă deja al doilea nepoțel.
Instructor Auto categoria B. Trei școli de șoferi, în 2010
Viorica a devenit instructor auto în noiembrie 1997, convinsă de fostul ei instructor să facă acest pas.
„Zi de zi, din mai până în septembrie, trebuia să merg în Düsseldorf. Paralel a trebuit să iau și permisul auto pentru camion și motocicletă, pentru a deveni instructor auto. Am învățat ca o nebună, fiindu-mi foarte greu și neînțelegând multe. Aveam cărți întregi cu legislații, cărți întregi de mecanică și pedagogie. Erau cuvinte care începeau la începutul rândului și se terminau la sfârșit. Dar am reușit. Din prima!“, continuă să-mi povestească Viorica.
În aprilie 2004, a avut prima ei școală de șoferi, după ce anterior, ani la rând, s-a ocupat de administrarea altor două, alături de fostul ei instructor.
În 2010, ajunsese să dețină trei școli de șoferi, două în orașul Köln, cealaltă în localitatea Troisdorf.
Printre primii cursanți, au fost și fetele ei, cu care a ținut legătura și pe care le vedea de regulă la sfârșit de săptămână.
Au fost sute și sute de elevi, mare parte români, dar și de alte naționalități, care, cu ajutorul Vioricăi, au obținut sau reobținut permisul de conducere.
„În acești ani de profesie, dacă adun kilometri făcuți împreună cu elevii mei pot spune că am înconjurat pământul de 30 de ori”, mărturisește românca instructor auto din Köln.
„Eram în tren în drum spre Köln, când m-au anunțat că a murit în urma unui accident rutier“
În drumul ei spre succes, Viorica a avut multe obstacole de trecut, probleme de sănătate, încercări de afaceri în urma cărora a rămas numai cu datorii, dezamăgiri. Însă de fiecare dată a găsit puterea să meargă înainte. Nu ar ajunge paginile unui ziar să vă povestesc toate încercările prin care a trecut românca acum în vârstă de 50 de ani, care la un moment dat a fost chiar în pragul depresiei. A luat-o de mai multe ori de la zero, cu locuințe închiriate în care avea doar o saltea sau, în loc de masă, o navetă de apă întoarsă pe dos, cu farfurii de plastic. „În viață, nu este important ce cărți primești, ci cum le joci“, e unul dintre citatele preferate ale Vioricăi.
Dintre toate greutățile prin care a trecut cel mai cumplit eveniment a fost moartea fratelui ei, Costel, într-un accident rutier în Stuttgart.
„Eram în tren în drum spre Köln, când m-au anunțat că a murit. Am simțit că mă prăbușesc. Am rugat oamenii din tren să aibă grijă de mine. Nici nu mai știu cum am ajuns acasă. Nu știam cum să sun în România, să le spun părinților că a murit Costel. Cu câteva zile înainte am fost împreună, am râs, am făcut planuri de concediu. Și, într-o clipă…. A fost îngrozitor de dureros“, îi dau lacrimile Vioricăi.
„Când ajungi în viață pe o stradă înfundată, poți găsi întotdeauna un alt drum“
Viorica Robina a găsit de fiecare dată puterea de a se ridica de jos când destinul a dat cu ea de pământ. Tânăra care acum aproape trei decenii plângea într-o cameră la etajul 6 al unui bloc turn din Köln zâmbește astăzi plină de recunoștință pentru tot ce viața i-a oferit. Și cu bune, și cu rele. A muncit, a luptat și a trecut peste toate.
Suntem prieteni pe Facebook de câteva săptămâni, de când am pus mâna pe telefon să-i aflu povestea. A acceptat să-mi povestească aproape 30 de ani de viață, motivat și de faptul că mulți dintre cei care vor citi aceste rânduri se vor regăsi în ele și cu speranța că cei aflați la început de drum vor înțelege că nu sunt singuri și că „atunci când ajungi în viață pe o stradă înfundată, poți găsi întotdeauna un alt drum! Să înțeleagă că nu e o rușine să cazi. Important este să te ridici, să scuturi praful de pe haine, câteodată să speli noroiul de pe ele, să te ridici cu demnitate și să cauți un alt drum“.
Sergiu RUSU/ München
ZIARUL ROMÂNESC
Cei mai mulți medici străini din Germania sunt români. Cifre șocante ale exodului alb