Sari la conținut

Düsseldorf, româncă premiată pentru design la cel mai mare târg de încălţăminte din Europa

24/02/2016 16:24

A fost premiată chiar în deschiderea celebrului târg de pantofi de la Düsseldorf – GDS (Global Destination for Shoes)care a ţinut prima ediţie din acest an între 10 şi 12 februarie.

Georgina-Andreea Aanei, artistă născută în România, în prezent studentă la Universitatea Pforzheim la secția de design de accesorii, a cîştigat HDS / L Junior Award 2016, se spune pe site-ul universităţii, www.hs-pforzheim.de.

Prestigiosul premiu este acordat anual de către Federația industriei de pantofi și pielărie în cadrul târgului GDS.

Juriul de experți a fost unanim. Pantoful creat de Georgina-Andreea Aanei, cu titlul „Levity”, are un stil minimalist şi dă senzaţia de plutire, având în vedere structura foarte delicată, în acelaşi timp stabilă.

„Tocul static este combinat cu talpa fină, delicată și cu piele rugoasă. Rezultatul final este comod, aerisit și ușor”, descrie Georgiana-Andreea Aanei.

În căutare de noi idei și forme, tânăra studentă în vârstă de 24 de ani s-a lăsat inspirată de artista Agano Machiko (Japonia) și de sculptorul rus Naum Gabo. Sub îndrumarea profesoarei Alexandra Schwarz, studenta româncă a lucrat timp de aproape patru luni la realizarea design-ului. Juriul a fost impresionat de senzația de „lumină” și plutire pe care o conferă.

„Un look extravagant, oferit de liniile și proporțiile care fac din acest prototip ceva delicat și stabil în același timp. Un contrast viu între textura lucioasă și netedă a tălpii și cea aspră a pielii. Culorile deschise și clare accentuează luminozitatea vizuală a modelului câștigător”, au explicat membrii juriului.

Întotdeauna am fost interesată de accesorii și încălțăminte”, a declarat Georgiana-Andreea Aanei, care își va încheia studiile anul acesta.

„Designul meu va fi expus la muzeul pielii din Offenbach, ceea ce este absolut incredibil.”

Cu acest premiu în mână, visul Andreei de a deveni un prestigios designer de accesorii este cu un pas mai aproape.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc