Un român de 32 de ani a ajuns în presa germană, după ce a dat o „spargere” în vestiarele unui club de tenis din localitatea Hattenhofen, din sud-vestul țării, scrie Observator.
Alarma s-a dat joi, 21 noiembrie, în jurul orei 20:30, după ce sistemul de siguranță al clubului de tenis din Haspelmoor a detectat că o persoană a spart un geam și a pătruns înăuntru.
Patronul clubului s-a deplasat imediat la fața locului și a alertat poliția. Nu a durat prea mult până când zona a fost împânzită de agenții germani, care au venit cu mai multe mașini de patrulă și câini specializați.
La scurt timp, patrupezii au făcut prima descoperire – o bicicletă de care atârnau mai multe pungi, umplute cu sticle returnabile.
A devenit imediat evident că persoana care a spart fereastra, pentru a intra în vestiare, nu era „profesionist” și nici nu a avut timp să fugă prea departe. Bănuiala s-a confirmat atunci când câinii au început să dea semnale, lângă un capac de la rețeaua de canalizare.
Înăuntru, românul de 32 de ani încerca să se ascundă de poliție, informează merkur.de, citat de Observator.
Chestionat de polițiști, bărbatul a mărturisit că a lucrat pentru un prieten din Stuttgart, însă acesta l-a păcălit de bani, iar apoi l-a dat afară de la locul de muncă. Fără niciun ban în buzunare, tânărul a luat trenul, fără bilet, dar a fost prins de controlori și coborât la prima stație.
De acolo a furat o bicicletă, pentru a se deplasa în continuare, strângând sticle returnabile pentru a face rost de câțiva eurocenți pentru mâncare.
La clubul de tenis nu a vrut decât să doarmă în condiții rezonabile, ținând cont că este sfârșitul lunii noiembrie, iar temperaturile pe timpul nopții sunt foarte scăzute.
După verificări ale poliției, s-a dovedit faptul că românul a spus adevărul. Acesta a fost luat în custodie, iar autoritățile au acum grijă de el.