Sari la conținut

Două şcoli din nordul Germaniei s-au închis, la numai câteva zile după deschiderea anului şcolar

Etichete:
07/08/2020 16:19 - ACTUALIZAT 04/01/2022 17:19

Două şcoli din nordul Germaniei s-au închis după apariţia unor cazuri de infectare cu noul coronavirus, la numai câteva zile după deschiderea anului şcolar, au anunţat vineri autorităţile locale, relatează AFP și Deutsche Welle.

În mica localitate balneară Graal-Müritz cei circa o sută de copii ai şcolii primare şi corpul didactic au fost trimişi acasă pentru două săptămâni de carantină după ce un elev a fost testat pozitiv pentru COVID-19.

Şi în Mecklenburg – Pomerania Occidentală, prima regiune a Germaniei unde s-a reluat luni anul şcolar, liceul Goethe din Ludwigslust va fi închis până miercuri inclusiv după ce o învăţătoare a fost de asemenea testată pozitiv. Deşi ea nu a susţinut cursuri, cei 55 de elevi ai săi vor fi testaţi pentru coronavirus întrucât au participat la întâlniri pre-şcolare. Circa 800 de elevi sunt înscrişi în acest liceu.

Anul şcolar s-a reluat între timp şi în oraşul-stat Hamburg, iar începând de săptămâna viitoare se vor redeschide şcolile în landurile Schleswig-Holstein, Brandeburg, oraşul-stat Berlin şi Renania de Nord-Westfalia, acesta din urmă fiind landul cel mai populat şi de asemenea unul dintre cele mai afectate de pandemie.

Miniştrii regionali ai educaţiei au convenit în luna iulie asupra unei reluări normale a activităţilor educative odată cu începerea noului an şcolar, după mai multe luni de cursuri parţiale sau la distanţă desfăşurate în perioada restricţiilor antiepidemice.

Însă acum se inflamează dezbaterea cu privire la înţelepciunea unei asemenea decizii în timp ce numărul noilor cazuri de COVID-19 a început din nou să crească în Germania, acestea depăşind 1.000 pe zi în fiecare din ultimele două zile, cifre comparabile cu cele din luna mai. Au fost instituite o serie de reguli în şcoli pentru a evita pe cât posibil transmiterea virusului.

Sălile de clasă sunt aerisite periodic şi elevii trebuie să respecte gesturile barieră. Purtarea măştii nu este obligatorie în clasă, fiind în schimb cerută pe coridoare sau în sălile interioare comune.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc