DIICOT a dispus vineri, 14 februarie, trimiterea în judecată a 14 persoane, printre care se află soţii Schumann Bert Sieghard şi Schumann Babett (foto), dar şi un asistent social, în dosarul tinerilor germani ţinuţi în sclavie într-un centru din localitatea Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, informeaz[ Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, cele 14 persoane sunt acuzate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, complicitate la infracţiunea de trafic de minori, trafic de persoane, complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal, complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate, spălare a banilor, favorizarea făptuitorului şi abuz în serviciu.
Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, în perioada martie 2014 – august 2019, Schumann Bert Sieghard şi Schumann Babett (foto) şi cetăţeanul român Vasile Năsui, zis „Neţu”, au constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a trafica mai mulţi tineri de naţionalitate germană, cu vârste cuprinse preponderent între 12 şi 18 ani, sub paravanul desfăşurării unor activităţi autorizate de servicii educative vizând recuperarea şi reintegrarea socială, în baza unor programe şi proiecte derulate de fundaţii coordonate de către soţii Schumann.
Concret, tinerii au fost supuşi unor tratamente profund abuzive, fiind traficaţi prin exploatare prin muncă, folosindu-se împotriva lor metode brutale, traumatizante (exercitarea repetată a unor acte de violenţă fizică extremă, ameninţări, lipsire de libertate, încarcerare, supunerea la tratamente degradante şi umilitoare, privarea de tratamente medicale în cazul celor care ar fi trebuit să urmeze prescripţiile medicilor curanţi, privarea de continuarea studiilor).
Furnizarea serviciului social denumit „asistenţă şi sprijin în reabilitarea socială a copiilor şi tinerilor cu probleme comportamentale – Projekt Maramureş„, în baza căruia gruparea efectua aceste activităţi, s-a realizat prin intermediul unei entităţi (nedefinibilă din punct de vedere juridic) intitulată Centrul „Projekt Maramureş” în localitatea Vişeu de Sus, judeţul Maramureş.
Anchetatorii spun că acest centru este situat pe un vârf de deal, într-o zonă izolată, fără semnal GSM, foarte greu accesibil chiar şi în condiţii de vară, pe un drum forestier, fiind necesar un vehicul cu tracţiune 4×4. Până în oraşul Vişeu de Sus, distanţa este de 8 km, iar pe timp de iarnă, copiii erau practic izolaţi, depinzând exclusiv de către angajaţii centrului pentru eventualele deplasări în afara acestuia.
Deşi Schumann Bert Sieghard susţinea că următoarea „fermă” este la aproximativ 500 de metri, cea mai apropiată proprietate era imobilul aparţinând acestuia şi soţiei sale.
Fondurile băneşti cu ajutorul cărora „Projekt Maramureş” îşi desfăşura activitatea erau furnizate de statul german, către o asociaţie înregistrată în aceeaşi ţară şi de aici direct către Schumann Bert Sieghard, existând mai multe conturi bancare deschise pe numele său.
DIICOT precizează că la dosar există probe că inculpaţii, profitând de programele de integrare socială finanţate de către statul german, au folosit cea mai mare parte a acestor fonduri în alte scopuri decât cele dedicate, însuşindu-şi sume de bani în mod ilicit.
Copiii aduşi în acest proiect erau luaţi de către statul german în custodie de la părinţii acestora, după care erau încredinţaţi direct către „Projekt Maramureş” (deşi furnizorul serviciului social figura a fi o asociaţie), pentru a intra în „programul de reabilitare” promovat de iniţiatorul şi coordonatorul acestuia, Schumann Bert Sieghard, ajutat de soţia sa, Schumann Babett.
Adolescenţii, cetăţeni germani, aveau comportamente antisociale şi ostile ideii de integrare socială, provenind de regulă din medii dezorganizate, dar nu numai, sau care din cauza unor afecţiuni grave au devenit instabili emoţional.
În programele oficiale ale „Projekt Maramureş” erau prevăzute în scop de reabilitare o multitudine de activităţi recreative, menite să stimuleze dorinţa de linişte şi de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, beneficiind de educaţie multidisciplinară prin intermediul unor specialişti în pedagogie, psihologie şi diverse activităţi lucrative.
Conform DIICOT, în realitate, acestea erau doar aspecte de aparenţă, majoritatea tinerilor fiind excluşi de la orice formă de continuare a studiilor, având actele de identitate şi bunurile personale confiscate (în principal cele care puteau facilita posibilitatea de comunicare cu lumea exterioară – telefoane mobile, laptop-uri şi tablete) şi au fost supuşi unor metode dure şi brutale de aşa-zisă educaţie, promovate de către Schumann Bert Sieghard în baza unor convingeri educative personale.
„Aceste metode au presupus în realitate aplicarea unor metode barbare asupra minorilor, prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor fizice şi îndeplinirea unor servicii lucrative, exercitându-se asupra lor acte de constrângere fizică adesea extremă (bătăi repetate, privare de hrană, lipsire de libertate prin închiderea într-un aşa-zis ‘arest’, exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor şi în ignorarea voită a unor consecinţe grave pentru organismul lor, legarea cu funii, înhămarea la căruţă alături de animale, ţinerea deliberată a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie) şi verbală, constând în umilinţe şi acte specifice torturii”, spun procurorii.
Imediat după sosirea în centrul „Projekt Maramureş”, adolescenţii germani erau supuşi în mod inevitabil unui program de izolare de aproximativ 3 săptămâni, fiindu-le aplicată una dintre metodele 1 la 1 , 2 la 1 sau 3 la 1 în funcţie de comportamentul deviant pe care îl prezenta fiecare, în scopul ” îmblânzirii” acestora, fiind denumită perioadă de adaptare.
Anchetatorii mai arată că aceste reguli/pedepse/status-uri, scrise în limba germană pe format de hârtie A4, erau înrămate şi afişate la vedere în centru:”Pedeapsa/regula „1 la 1”- copilul nu fumează, nu are voie singur în oraş, nu are voie să se uite la televizor, nu mănâncă în bucătărie cu ceilalţi copii, ci singur în cameră, nu are voie să se depărteze de adultul care îl are în supraveghere. Această aşa-zisă pedeapsă dura maxim 3 săptămâni şi se aplica în cazul în care copiii se băteau între ei, băteau animalele, dădeau foc unor diferite obiecte.
Pedeapsa/regula „2 la 1” reprezenta o casă în care 2 adulţi supravegheau 1 copil. Casa era compusă dintr-o cameră unde erau cazaţi adulţii iar din acea camera exista acces către o altă cameră unde era cazat copilul, precum şi către o baie care deservea ambele camere. Copilul mânca în cameră, în acea casă, separat de alţi tineri, iar dacă avea un comportament adecvat, îi era permis accesul la televizorul aflat în camera în care erau cazaţi adulţii care îl supravegheau. Această regulă/pedeapsă se aplica unui copil care nu se integra şi nu socializa cu alţii copii dintr-un grup sau aveau comportament violent în cadrul familiilor unde erau daţi în plasament.
Regula „leicht matrose” (marinar uşor) însemna că un copil era cazat singur, avea o raţie de 3 ţigări pe zi, activităţile erau libere, în sensul că dacă unii dintre angajaţi erau repartizaţi singuri să îndeplinească sarcini zilnice, acel copil se deplasa cu aceştia să îi ajute (de exemplu, la cosit sau strâns de fân, hrănirea animalelor, la lucru în atelierul de tâmplărie, de mobilă, în cel de fierărie).
Regula „matrose” (marinar) însemna 5 ţigări/zi, posibilitatea de a lucra peste program pentru a câştiga bani în plus, putea să meargă la cel mai apropiat magazin, în zilele de weekend avea voie să meargă în oraş, la cumpărături, iar o dată pe lună avea o zi liberă pe care alegea să şi-o petreacă cum doreşte.
Pentru a oferi un aspect de legalitate activităţilor desfăşurate de către centru, în cadrul grupului infracţional a fost cooptat şi Iusco Marcel Vasile, asistent social în cadrul DGASPC Maramureş, desemnat manager de caz în privinţa serviciului social prestat în cadrul „Centrului de asistenţă şi sprijin pentru reabilitarea socială a copiilor şi tinerilor cu probleme comportamentale Projekt Maramureş” din Vişeu de Sus.
Iusco Marcel Vasile a sprijinit activitatea grupării începând cu anul 2015 şi până în luna august 2019. Deşi avea cunoştinţă de faptul că respectivul centru nu era licenţiat să funcţioneze în condiţiile impuse de lege ca şi serviciu rezidenţial, el nu a îndrumat responsabilii acestui centru în vederea licenţiere.
De asemenea, Iusco Marcel Vasile a efectuat controale la Centrul „Projekt Maramureş” însă nu a sesizat şi nu a solicitat lămuriri cu privire la copiii care erau daţi în plasament, nu a întocmit niciun fel de sesizare cu privire la minorii găsiţi în centru, care se aflau acolo înainte de solicitarea plasamentului acestora de către autorităţile germane şi a întocmit rapoarte de control neveridice, fără a face verificări efective cu privire la situaţia acestora.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Maramureş.