Sari la conținut

Posibilă discriminare: BACALAUREAT SPECIAL pentru românii din Diaspora

19/10/2018 14:55 - ACTUALIZAT 21/06/2023 01:02

În curând bacalaureatul ar putea avea o variantă specială, pentru românii care învață în străinătate. Fostul ministru al educației, Liviu Pop, a depus un proiect de lege care a și trecut de Camera Deputaților. Fost ministru al Educaţiei, Liviu Pop, are un proiect de lege pentru un bacalaureat special al românilor din străinătate.

Proiectul lui Liviu Pop prevede un examen “specific” pentru elevii “care au urmat studiile liceale în limba română pe teritoriul altui stat”, examen cu titlul “bacalaureat pentru românii de pretutindeni”.

“Lista probelor, conţinutul programelor, calendarul, metodologia, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a examenului se stabilesc de Ministerul Educaţiei Naţionale, printr-o metodologie specifică”, se arată în proiectul de lege, conform portalului edupedu.ro.

Liviu Pop a declarat că a iniţiat proiectul de lege pentru românii care trăiesc în Ucraina, dar ar putea fi valabil peste tot în lume. Conform proiectului lui Liviu Pop, “Guvernul sprijină învăţământul în limba română în ţările în care trăiesc români, cu respectarea legislaţiei statului respectiv. De asemenea, Guvernul poate sprijini înfiinţarea de unităţi şcolare, cu predare în limba română, în conformitate cu legislaţia statului respective” şi “Ministerul Educaţiei Naţionale organizează anual, un examen specific, denumit în continuare “bacalaureat pentru românii de pretutindeni”, adresat elevilor care au urmat studiile liceale în limba română pe teritoriul altui stat.

Consiliul Legislativ a avertizat, în avizul trimis proiectului, că un bacalaureat cu examene diferite poate fi interpretat “ca având caracter discriminatoriu în raport cu elevii din România ce urmează să susțină bacalaureatul.”

Consiliul Legislativ a comentat, printre altele, prevederea următoare din proiectul de lege: (3) Lista probelor, conținutul programelor, calendarul, metodologia, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului se stabilesc de Ministerul Educației Naționale, printr-o metodologie specifică.

Ce spune Consiliul Legislativ:

“examenul de bacalaureat se organizează și se desfășoară în condițiile art.77 și 78 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc în mod expres probele examenului de bacalaureat, precum și condițiile de promovare a acestuia.

de aceea, este de analizat dacă lista probelor pentru examenul de ‘bacalaureat pentru românii de pretutindeni’ ar putea fi stabilită de Ministerul Educației Naționale, printr-o ‘metodologie specifică’. Avem în vedere faptul că norma ar putea fi interpretată ca având caracter discriminatoriu în raport cu elevii din România ce urmează să susțină bacalaureatul.”

Premiera într-un stat al Uniunii Europene: «Examenul de Bacalaureat din România este în afara legii»