Chiar şi în timpul pandemiei, când multe companii s-au închis, oamenii şi-au pierdut locurile de muncă sau veniturile le-au scăzut considerabil, diaspora continuă să rămână de departe cel mai mare investitor al României.
Românii din străinătate au trimis acasă, în primele opt luni din 2020, 2,3 mld. euro, în vreme ce investiţiile străine directe au fost de 1,4 mld. Euro, scrie Ziarul Financiar. De asemenea, graţie aceloraşi bani trimişi în ţară, cursul leu/euro s-a depreciat nesemnificativ, cu doar 2% de la începutul anului până la final de octombrie, iar deficitul de cont curent rămâne finanţabil.
În ultimii zece ani, românii de peste hotare au trimis acasă 37,3 mld. euro, faţă de 34,5 mld. euro, cât au însemnat soldul investiţiilor străine, potrivit datelor BNR, prelucrate de ZF.
De asemenea, de la aderarea României la UE, la 1 ianuarie 2007, românii care au avut libertatea de a călători şi de a lucra în afara ţării au trimis acasă (până în august curent) 56,8 mld. euro. Sumele nete primite de România de la UE (sume primite minus contribuţia României la bugetul comunitar) au fost, în aceeaşi perioadă de timp, de 39,6 mld. euro.