Dacă intră un hoț în casă – Este un scenariu care ne dă fiori: zgomotele ciudate în casă ne sperie noaptea. Îngrijorarea e mai puternică dacă ar putea fi în casă cineva străin și neinvitat – un hoț, de exemplu. Cum trebuie să te comporți în acest caz? Sfaturile poliției sunt clare.
Dacă intră un hoț în casă: cele mai importante sfaturi
Cele mai importante lucruri de știut și făcut când ai un hoț în casă: În primul rând, nu căuta să îl înfrunți direct. Chiar dacă instinctul îți spune altceva, poliția recomandă pasivitate, așa că nu ataca criminalul. Dacă ai un hoț în casa ta, închide -te în una din camere și sună la Poliție. Aprinde luminile și păstrează-ți cumpătul.
E periculos să te confrunți cu hoții. Nu sta în calea lor, recomandă experții. Reacțiile hoților pot fi violente și periculoase, la urma urmei sunt în casa ta pentru a fura. E bine să te faci auzit, și să știe că ești în casă. Va fugi când va observa că cineva e acasă deși nu se aștepta la asta.
În loc să îi blochezi ieșirea, ar fi bine să îl lași să iasă cât mai ușor. Nu încerca nici să îl urmărești. Hoții nu poartă cu ei, de obicei, arme de foc, dar nu se știe niciodată. Ar putea să te atace cu o șurubelniță pe care să o folosească drept armă.
Cum trebuie să te comporți?
Potrivit t-online, care citează portalul de prevenire al Poliției, așa ar trebui să te comporți dacă intră un hoț în casă:
- suni imediat la poliție
- faci zgomot și aprinzi lumina
- te comporți în mod defensiv
- nu blochezi ieșirea
- memorează tot ce poți despre aspectul hoțului, vehiculul, direcția în care a plecat
Dacă, în schimb, te întorci acasă și ai găsit semne de efracție, e bine să părăsești imediat casa și să suni la Poliție. Din motive de siguranță, în primul rând: pentru că hoțul se poate afla încă înăuntru. În al doilea rând, deoarece intrând în casă ai putea distruge urme importante.
Cel mai des hoții intră pe ușă. O ușă antiefracție ar putea ajuta în cazul unui furt din locuințe. Nu în ultimul rând sună direct la 110, secțiile locale e posibil să nu aibă personal suficient.