Se schimbă totul atunci când plecăm să lucrăm în altă țară. Oriunde am merge, rămâne însă siguranța că pensionarea va veni tot mai târziu. Dar cât de târziu? Acum depinde de țara în care am lucrat și unde „ne prinde” pensionarea. Spre exemplu, în timp ce în România se poate ieși la pensie la o vârstă mai mică, pentru românii care au ales să lucreze și să trăiască în Marea Britanie previziunile sunt diferite. Acum, vârsta de pensionare care acum este de 66 de ani din Marea Britanie este programată să crească la 67 de ani în perioada mai 2026 – martie 2028. Până în 2044 e totul deja fixat: vârsta va crește la 68 de ani. Continuați să citiți
Vârsta de pensionare va trebui să crească
Totuși, așa cum arată cercetările, nu e suficient. Experții sunt de părere că vârsta de pensionare în Marea Britanie va trebui să crească la nu mai puțin de 71 de ani. Nevoia derivă din cercetările privind impactul asupra pensiei de stat în această țară al creșterii speranței de viață și, concomitent, al scăderii natalității. Pentru creșterea vârstei pentru ieșirea la pensie nu trebuie să ne uităm prea departe – pentru că, spun experții, problema îi privește chiar și pe lucrătorii de vârstă mijlocie – mai exact cei născuți în 1970. Drept urmare, orice persoană născută după aprilie 1970 ar putea fi nevoită să lucreze până la 71 de ani înainte de a putea să beneficieze de o pensie. Continuați să citiți
Citește și: De ce Germania plătește tot mai puține pensii de văduvă
Situația se poate chiar înrăutăți dacă este să luăm în considerare numărul mare de lucrători care părăsesc activitatea înainte de a împlini vârsta standard pentru pensia publică. Și au un motiv bun să o facă: pentru mulți starea de sănătate nu le mai permite să muncească.
Citește și: Din ce în ce mai mulți experți sunt de acord: „Pensionarea la 70 de ani în Germania este inevitabilă”
Creșterea vârstei de pensionare în Marea Britanie : Adio pensie la 66 de ani? Mai bine la 71
„În Marea Britanie, vârsta de pensie de stat ar trebui să fie de 70 sau 71 de ani, comparativ cu 66 de ani în prezent, pentru a menține status quo-ul numărului de lucrători per pensionar de stat”, spune Les Mayhew, șef asociat de cercetare globală la Centrul Internațional de Longevitate și autor al raportului State Pension Age and Demographic Change. Expertul a sfătuit de mai multe ori Guvernul cu privire la creșterea vârstei pentru pensia de stat.
Citește mai multe știri despre Pensie în Germania
El explică, potrivit The Guardian: Până la vârsta de 70 de ani, doar 50% dintre adulții din Anglia și Țara Galilor nu au dizabilități și sunt capabili să lucreze. O populație activă mai mică pe de o parte și o populație mare inactivă din punct de vedere economic pe de altă parte reduc baza de impozitare pentru plata pensiilor. În consecință, apar lipsuri uriașe de forță de muncă. Evident, de aici rezultă alte probleme macroeconomice. Continuați să citiți
Citește și: Secretele noului certificat de viață. Toate regulile recente care privesc plata pensiei în cont
Problema sistemului de pensii poate fi atenuată, dar apar mari probleme în sistemul sanitar
Beneficiile pentru pensionari vor costa Guvernul Regatului Unit 136 de miliarde de lire sterline în 2023-2024, din care 124 de miliarde de lire sterline vor fi cheltuite pentru pensiile de stat. Pensionarea la 71 de ani ar avea un impact disproporționat asupra persoanelor mai sărace. În mod normal, aceste, care au mai puțini bani la dispoziție pentru a se îngriji au și o sănătate mai precară și, deci, primesc pensii pentru o perioadă de timp mai scurtă.
Citește și: Câți ani trebuie să lucrezi în Marea Britanie pentru a obține o pensie?
Potrivit unui oficial, în timp ce pensiile de stat și beneficiile de pensie sunt estimate să crească cu 45 de miliarde de lire sterline până în 2050, presiunea asupra finanțelor publice din sănătate și asistență socială este estimată să crească cu 105 miliarde de lire sterline în termenii actuali în aceeași perioadă. Adevărata problemă este, de fapt, în jurul NHS și sistemului de asistență socială. În plus, oamenii mai tineri nu au activele financiare pe care le aveau părinții și bunicii lor. Majorarea vârstei de pensie de stat este considerată o politică teribilă – o modalitate foarte proastă de a încerca să determine oamenii să fie mai productivi. (Foto: Canva Pro)