Guvernul de la Bucureşti a majorat salarul minim pe economie pentru anul 2022. Acesta va ajunge la valoarea de 2.550 de lei brut. Este vorba despre o creştere brută de 10,9 la sută, iar aproape două milioane de români vor beneficia de această creştere.
Decizia guvernului este ca majorarea să fie cu aproape 11 procente. Astfel, salariul minim va ajunge la 2.550 de lei, iar un angajat va primi un salariu net de 1.524 de lei, cu peste 130 de lei mai mult decât în prezent.
”Astăzi Guvernul a adoptat majorarea salariului minim în plată la nivelul anului 2022 (…) Această majorare va fi cu 10% în valoare netă, iar ca valoare brută va ajunge la 2.550 de lei pe lună”, a anunţat, luni seară, după şedinţa de Guvern, ministrul Muncii, Raluca Turcan.
”Sunt rezultate pozitive, întrucât această majorare a salariului în plată la nivel brut reprezentă o majorare cu aproximativ 250 de lei faţă de nivelul actual”, a adăugat ministrul. Raluca Turcan a precizat că de această creştere vor beneficia 1.970.000 de oameni.
În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este 2.300 lei lunar. Acest lucru înseamnă că un salariat câștiga „în mână” 1.386 de lei.
Până atunci, Executivul a decis prin ordonanță de urgență cum va acorda reduceri la facturile tot mai mari la electricitate și gaze. La gaze, scăderea este clară. Va fi de 25% din factură.
La electricitate vorbim despre o reducere de 21 de bani pe kwh.
Așadar, la o factură de 100 de lei, cam cât înseamnă consumul pentru un apartament cu două camere, statul va suporta aproximativ 25 de lei.
În ambele cazuri sunt puse și praguri de consum, de la 150 kwh până la 1.000 kwh pentru electricitate cumulat pentru sezonul rece, respectiv 1.000 de metri cubi la gaze naturale.
Aceste reduceri vor fi acordate între 1 noiembrie 2021 și 31 martie 2022.