Doi tați români, ambii în vârstă de 39 de ani, și-au dus copiii minori în Germania, la Berlin, și i-au obligat să cerșească și să se prostitueze pentru a-și ajuta familiile.
Tații proxeneți sunt acum judecați pentru abuz sexual asupra minorilor și neglijență.
Inculpații sunt Marian R. și Granu M. Conform dosarului, unul și-a adus fiul de 13 ani la Berlin în martie 2017. Celălalt băiat, tot de 13 ani, a fost adus în septembrie 2017 cel târziu.
Bărbații au fost arestați în România, în decembrie 2018, cu mandate emise de autoritățile germane, și au fost extrădați în Germania.
Dragoste mare într-un tren din Berlin. Amorezii, amendați cu 7.500 de euro
Conform procurorilor, copiii erau obligați să le dea adulților toate încasările din cerșetorie și prostituție.
Atât de mulți bani au câștigat din aceste activități, încât tații lor au construit case în România.
Cei doi români riscă pedepse de până la zece ani de închisoare. Un al treilea inculpat, Iulica M., de 27 de ani, este de asemenea judecat.
Recent, judecătorii au condamnat la închisoare alți doi tați proxeneți care și-au obligat copiii să se prostitueze în Germania.
Este vorba de Marian R., de 42 de ani, condamnat la cinci ani de închisoare, și de Ștefan R., de 55 de ani, condamnat la trei ani de închisoare, informează BZ.