Sari la conținut

Consumul gospodăriilor din Germania a înregistrat în primul trimestru cea mai puternică creştere din ultimii opt ani

Etichete:
24/05/2019 12:00 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05

Cheltuielile de consum ale gospodăriilor din Germania au înregistrat cea mai puternică creştere din ultimii opt ani în primul trimestru, ceea ce a permis celei mai mari economii europene să se relanseze după stagnarea înregistrată în ultimul trimestru al anului trecut, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Oficiul federal de statistică a confirmat joi, 23 mai, o estimare preliminară conform căreia Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creştere de 0,4% în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent şi un avans de 0,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Graţie unui şomaj aflat la un minim istoric, consumul privat a crescut cu 1,2% în primul trimestru, cel mai puternic avans înregistrat după 2011, ceea ce a contribuit cu 0,6 puncte procentuale la creşterea economică înregistrată în primele trei luni ale acestui an. În paralel, investiţiile în construcţii au crescut cu 1,9% în primul trimestru, ceea ce a avut o contribuţie de 0,2 puncte procentuale la creşterea economică.

CITIȚI ȘI: Săracii cu mașini Porsche. Clanurile și fraudele unor români din Germania

De asemenea, în pofida intensificării tensiunilor comerciale şi a incertitudinii pentru companii, exporturile Germaniei au crescut mai mult decât importurile în primele trei luni ale anului, ceea ce înseamnă că schimburile comerciale au avut o contribuţie de 0,2 puncte procentuale la creşterea economică.

Economia Germaniei, cea mai mare economie europeană, a evitat la limită intrarea în recesiune la finele anului trecut, în condiţiile în care o contracţie de 0,2% în trimestrul al treilea a fost urmată de stagnare în trimestrul patru.

Cu toate acestea perspectivele pentru economia germană rămân pesimiste, în contextul creşterii tarifelor vamale şi al incertitudinilor legate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

În luna aprilie, Guvernul german şi-a revizuit, pentru a doua oară în ultimele trei luni, prognoza de creştere pentru acest an. Conform noilor prognoze, Produsul Intern Brut al Germaniei ar urma să înregistreze un avans de doar 0,5% în 2019, la jumătate faţă de prognozele anterioare care mizau pe un avans de 1%.

Potrivit Eurostat, Germania a fost principalul partener comercial al României, în 2017, în condiţiile în care 20% din exporturile şi importurile de bunuri ale României au avut ca destinaţie sau au venit din prima economie europeană.

La nivelul UE, Germania a fost principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una din primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.

Reversul medaliei: Economie puternică, familii sărace. Câți copii trăiesc în Germania sub pragul sărăciei

Continuați să citiți în Ziarul Românesc