A apărut numărul de Paști a revistei Renașterea, publicația Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului“ din München. În deschiderea ediției, părintele protopop Alexandru Nan semnează un editorial intens, despre semnificațiile sărbătorii de Paști, intitulat semnificativ «„Condamnați” la nemurire». În revistă puteți citi Scrisoarea pastorală a ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, un text semnat de Ionuț Aurelian Marinescu despre cum „Învingem moartea”, scrisoarea episcopilor Conferinței Episcopilor Ortodocși din Germania adresată tinerilor și multe altele. Extrem de important, toate textele sunt tipărite și în limba germană.
Iată editorialul părintelui Alexandru Nan:
„Condamnați” la nemurire
Iubiți credincioși,
An de an ne începem urcușul duhovnicesc spre Sfintele Paști, pregătindu-ne sufletele prin post, rugăciune, prin Spovedanie, Sf. Împărtășanie și prin fapte bune, pentru a primi Lumina lumii, pe Hristos, Cel mort și înviat. După ce ne-am adăpostit la „umbra” Crucii la jumătatea Postului Mare și ne-am refăcut forțele, participăm acum, prin intermediul Sfintelor Slujbe, la pătimirile lui Hristos, la bătălia finală, în care știm că moartea a fost biruită prin jerfta lui Hristos și prin slăvita Sa Înviere.
Perioada Postului Mare și sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă prilejul cel mai propice pentru noi din anul liturgic, de a ne pune câteva întrebări existențiale: Care este rostul meu pe pământ? Am fost noi, oamenii, creați pentru moarte? Cât pot eu înțelege din tainele lui Dumnezeu și din planul pe care El îl are cu mine?
Unul dintre sfinții contemporani nouă, Sfântul Iustin Popovici (+ 1979), un neoisihast, pentru care erudiția sa, imensa lui știință, n-au fost decât un „material de construcție” care n-a vătămat sfințenia lui și pentru care mătăniile, privegherile, isihia, curăția și toată asceza transfigurării și îndumnezeirii sfinte au fost singura grijă, spunea referitor la aceste întrebări și la jertfa lui Hristos:
„Pentru noi, creştinii, viaţa aceasta pe pământ este o şcoală, în care învăţăm cum să ne asigurăm nemurirea şi viaţa veşnică. Căci ce folos avem de la viaţa aceasta, dacă prin ea nu o putem dobândi pe cea veşnică? Dar, ca să învie împreună cu Hristos, omul trebuie mai întâi să moară împreună cu El şi să trăiască viaţa lui Hristos, ca şi cum ar fi viaţa lui proprie. Dacă va face aceasta, atunci în ziua învierii va putea spune, împreună cu Sfântul Grigorie Teologul: `Ieri m-am răstignit cu Hristos, astăzi sunt slăvit împreună cu El, ieri am murit împreună cu El, astăzi înviem împreună cu El`.
Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu, însă, prin învierea Lui, îi ‘condamnă’ pe oameni la nemurire, în locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori”. (Arhimandritul Iustin POPOVICI, Omul și Dumnezeul-Om, Sibiu 1997, p. 66).
Deci, suntem chemați la nemurire. Dar, pentru a ne face părtași acestei nemuriri, trebuie să biruim, prin Hristos, păcatul. Până inchidem ochii suntem mereu chemați la lupta duhovnicească. Același Sfânt contemporan nouă, Iustin Popovici, mai spunea: “Dacă trece o zi și nu-ți învingi măcar un singur păcat, recunoaște că ai devenit și mai muritor. Dacă însă, îți vei învinge un păcat sau două sau trei, ai devenit cu aceasta mai tânăr, o tinerețe care nu îmbătrânește, o tinerețe nemuritoare și veșnică! Să nu uităm niciodată: a crede în Hristos Cel Înviat, înseamnă să duci necontenit o luptă împotriva păcatului, împotriva răului și împotriva morții“ .
Deci lupta continuă, fraților, și după sărbătoarea Sfintelor Paști! Este de fapt cel mai bun prilej să continuăm lupta începută în urmă cu câteva săptămâni, având ca punct de susținere cuvântul Apostolului Pavel: „Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește” (Fil. 4,13)!
Sunt convins că textele acestui număr al revistei vă vor ajuta și întări în această luptă. Mă gândesc în primul rând la Scrisoarea pastorală a ÎPS Părinte Mitropolit Serafim și la textul despre Înviere ca prag al tainelor supreme. Pentru cei tineri punem la dispoziție scrisoarea episcopilor Conferinței Episcopilor Ortodocși din Germania adresată în iarna anului trecut, dar și o scurtă prezentare a siglei ITO 2018, îndemnându-i pe tinerii noștri să participe la acest eveniment. Nu i-am uitat nici pe copii în acest număr, dar nici pe cei care doresc să știe mai multe despre viața comunității noastre și despre unele proiecte ale Arhiepiscopiei noastre.
Domnul să ne dăruiască în suflete bucuria Învierii Sale și să ne întărească spre tot lucrul bun!
Hristos a înviat!
Pr. prot. Alexandru Nan
Puteți descărca AICI revista: Renașterea – Paști 2018
A apărut ediția de Crăciun a revistei bisericii românești din München