Sari la conținut

Producător renumit de electrocasnice anunță concedieri – Câți oameni își vor pierde locurile de muncă

Etichete:
08/06/2024 19:10 - ACTUALIZAT 08/06/2024 19:10
Concedieri producător de electrocasnice

Producătorul german de electrocasnice premium Miele a anunțat vineri că aproximativ 1.300 din cele 11.700 de locuri de muncă din Germania vor fi desființate, precizând că, în paralel, a încheiat un nou acord colectiv de muncă cu sindicatul IG Metall. Acest acord colectiv va acoperi perioada de la începutul lunii august 2024 până la sfârșitul lunii decembrie 2027 și include investiții de aproximativ 500 de milioane de euro.

Cele mai multe dintre aceste reduceri vor avea loc la Gutersloh, orașul din nord-vestul Germaniei unde Miele își are sediul central și o unitate de producție. Aproximativ 700 de posturi vor fi transferate de la o fabrică de mașini de spălat din Gutersloh la o fabrică din Polonia. Alte 600 de posturi vor fi eliminate din toate facilitățile din Germania, atât în operațiunile de vânzări, cât și în producție și administrație.
CITIȚI ȘI ► VW: Concedieri voluntare cu compensații de până la 400.000 de euro și bonus de 50.000 de euro pentru plecare rapidă

Criză majoră la Miele

Compania, prezentă și în România, traversează o perioadă dificilă. În timpul pandemiei de coronavirus, afacerile Miele au prosperat, deoarece oamenii au petrecut mai mult timp acasă și au investit în îmbunătățirea locuințelor. După pandemie, cererea pentru electrocasnicele Miele a scăzut la sub cinci miliarde de euro în 2023, de la 5,4 miliarde de euro în 2022. În prezent, Miele are aproximativ 22.700 de angajați la nivel global. (Continuă mai jos)

Miele produce echipamente electrocasnice premium, inclusiv aparate de gătit, coacere și gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire a hainelor și pardoselilor. De asemenea, produce mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe și uscătoare pentru uz comercial, precum și echipamente de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor medicale și de laborator (Miele Professional).
CITIȚI ȘI ► „Dispar 10.000 de locuri de muncă în construcții” – Previziuni sumbre în Germania

Fondată în 1899, Miele are opt filiale de producție în Germania și câte una în Austria, Cehia, China și România. În 2021, Miele a înregistrat o cifră de afaceri de 80 de milioane de lei în România, în creștere cu 28% față de 2020.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc