Românii din München au sărbătorit duminică, 25 februarie 2018, a patra ediție a tradiționalei Sărbători a Mărțișorului în organizarea Asociației SGRIM e.V.
Ediţia din anul acesta s-a deosebit de toate celelalte prin amploarea ei şi anume, pentru prima dată au venit oaspeţi din Bulgaria care au confecţionat mărţişoare şi am făcut schimb de experienţă.
La deschiderea oficială a evenimentului au participat consulul general al României în München, doamna Ramona Chiriac alături de președinta Asociației SGRIM e.V., doamna Sevghin Mayr cât și de doamna Dimitrina Lang președinta Migrationsbeirat München.
De la muzică populară, avându-l ca invitat pe solistul Alin Frank, la ansamblul de dansuri populare CIULEANDRA din München care au destins atmosfera și au adus mândria dansurilor tradiționale pe scena Sărbătorii Mărțișorului, până la suita de cântări mantrice cu rădăcini în doina românească și inspirate din folclorul lumii prezentate într-o manieră unică de Roxana Elena Foell care ne-a transmis acea urmă de emoție și sensibilitate de care orice om are nevoie în viață.
O surpriză plăcută a oferit-o Răzvan Herta care a recitat sublim poezia “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” și ne-a adus aminte de România, de locurile natale, dezvăluindu-ne frumusețea sufletului românesc.
Atmosfera a fost întreținută de DJ Albert care ne-a fost alături și anul acesta🎼.
Mulțumim sponsorului principal Migrationsbeirat München.
Mulțumiri speciale doamnei Ramona Chiriac, Consul general la München care este patroana sărbătorii, doamnei Dimitrina Lang, președinta Migrationsbeirat München și Morgen e.V. pentru susținere.
Mulțumim și doamnei Monica Panait pentru minunatul atelier de mărțișoare.
Mii de mulțumiri participanților la standuri care ne-au pus la dispoziție o gamă variată de mărtisoare colorate și mărțișoare handmade, vizitatorilor, copiilor și familiilor Piticot și nu în ultimul rând minunaților copii care au făcut marțisoare.
Fiecare în parte contribuit la succesul acestui eveniment devenit tradiție la München.
Echipa organizatoare de la SGRIM vă mulțumește pentru participare:
Zamfira Stoica, Annamaria Haus, Maria Lie-Steiner, Sevi Mayr, Luminița Orha, Gabriela Ghișan, Mircea Teaca, Andreea Stoica, Ioana Bădeliță, Virgil Petală, Laura Cozma.
Într-o ambianţă românească tradiţională, cu mic cu mare, am petrecut împreună clipe de neuitat.