in

Românii iau cu asalt landul Hessen, date oficiale: Comunitatea din UE cu cea mai mare creștere a numărului de nou-sosiți

În jur de 490.000, 45%, dintre persoanele străine care trăiesc în Hessen provin din statele UE România, Bulgaria și Croația, țări cu cea mai creștere în rândul nou-veniților. Cetățenii turci reprezintă de departe cel mai mare grup de străini. Durata medie de ședere: 16 ani

Conform celor mai recente analize ale Registrului Central al Străinilor (AZR) de la Oficiului Federal pentru Migrație și Refugiați (BAMF), la sfârșitul anului 2018 în Hessen trăiau 1,09 milioane de străini. Potrivit Institutului de Statistică din acest land, numărul lor a crescut cu 4 procente față de 2017, adică cu aproximativ 40.500. Mai mult de o persoană străină din cinci  (227.800) trăia în Frankfurt am Main.

Numărul persoanelor din statele membre ale UE a crescut cu 18.400 față de 2017, la aproximativ 490.100. Ponderea acestora din totalul populației străine este de 45%.

Numărul cetățenilor străini din țările din afara UE a crescut cu 22.100 la 600.400 (55% din totalul populației străine).

Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în rândul cetățenilor români (+ 6.900), bulgari (+ 3.900) și croați (+ 3.200).

CITIȚI ȘI: «Aici nimeni nu vrea să te angajeze, dacă nu știi o boabă de germană»

Dintre țările din afara UE, cele mai însemnate creșteri s-au înregistrat din partea cetățenilor sirieni (+ 3.400), indieni (+ 1.900) și sârbi (+1.100).

Cetățenii turci (156.000) au reprezentat cel mai mare grup din Hessen în Registrul Central al Străinilor în 2018, cu o pondere de 14 la sută din populația străină, urmați de polonezi (81.800) și italieni (74.300), români (67.500), croați (54.000), sirieni (50.900), bulgari (43.800) și afgani (36.900).

Defalcat pe continente, 76.400 sau 70 la sută din populația străină înregistrată în Hessen e venită din Europa (inclusiv Turcia), 216.900 din Asia, 73.200 din Africa și 31.000 din America. Din Australia / Oceania au venit 1.200 de cetățeni străini. Alte 6.700 de persoane erau apatride sau cu cetățeni incertă.

Peste jumătate dintre străini (563.800 sau 52%) au locuit în Germania timp de cel puțin 8 ani, incluzând 368.600 de cetățeni străini cu o perioadă de rezidență de 20 de ani sau mai mult.

Durata medie de ședere este de 16 ani, informează frankfurt-live.com.

Bundesbank: Românii din Germania au trimis 395 de milioane de euro acasa

Produse falsificate ale unor mărci celebre, descoperite de vameșii din Frankfurt. Destinația era România

Juncker: Istoria va confirma că Merkel a avut dreptate privind refugiații