in

«Aici nimeni nu vrea să te angajeze, dacă nu știi o boabă de germană»

Imediat după terminarea liceului a hotărât să facă o vizită unor prieteni de familie stabiliți în Germania, fără să știe că, din acel moment, România va deveni pentru el o destinație de vacanță. Este vorba despre Andrei Sitaru, un tânăr din Pitești pentru care arta culinară nu mai are niciun secret, ideile sale de Cook talentat conturându-se zilnic pe platourile unui hotel din Limburgerhof.

Povestea lui Andrei este o dovadă vie a faptului că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. A plecat cu gândul să vadă cum e traiul pe la alții și i-a plăcut atât de mult, încât a decis să rămână și să-și încerce norocul.

«Prima impresie a fost una plăcută, lucrurile de aici mi s-au părut cu totul și cu totul noi. Am locuit prima dată într-un sătuc nemțesc, unde toată lumea era liniștită, nu agitație ca în oraș, de unde veneam eu. Am decis să rămân și să-mi caut ceva de muncă, să văd cam ce mi-ar plăcea. Acomodarea a fost însă destul de grea (nu a fost ușor să iau, dintr-odată, decizii singur, să plătesc facturi și multe alte lucruri de genul acesta), dar totodată rapidă.

Limba mi se părea foarte grea, iar ca nou-venit nimeni nu vrea să te angajeze dacă nu știi o boabă de germană. Nu m-am dat bătut însă niciodată. Norocul pe care l-am avut a fost că am stat la această prietenă de familie și m-a ajutat foarte, foarte mult. Căutau locuri de muncă pentru mine sunând peste tot, a fost mare agitație la început.

După o căutare îndelungată, am reușit să-mi găsesc un job de curier, la Hermes. Dar asta nu a durat mult, cam două săptămâni, și m-a sunat un prieten care era fotbalist în Germania și stătea în hotelul în care lucrez acum. M-a întrebat dacă aș vrea să vin să mă angajez la hotel, în bucătărie, și am zis: De ce nu? Hai să încerc, sunt tânăr și nu am nimic de pierdut! Dacă ceva nu mergea bine, familia oricum începuse să-mi ducă dorul…»


 

«Hai cu mine, să-ți arăt cum stă treaba în bucătărie!»

Odată ajuns la hotel, i s-a oferit un job de spălător de vase, dar firea lui jovială i-a atras atenția bucătarului-șef, care i-a intuit potențialul.

«Lucrurile au decurs foarte repede, nici nu am realizat ce schimbare avea să mi se întâmple. Pe data de 13 septembrie m-am întâlnit cu patronul hotelului, un om extraordinar, care m-a ajutat de la început și mi-a zis că nu este o problemă faptul că nu știu limba și că orice lucru se învață (eu vorbind engleza, a fost un avantaj pentru mine).

Vorbele lui m-au bucurat și am văzut că este un om bun. Apoi m-a luat și mi-a prezentat toată echipa din bucătărie. Bucătarul-șef, ucenicii, oamenii de la vase. Toți erau bine organizați, lucru care m-a încântat. Hotelul este unul pentru oameni de afaceri, cu multe săli de conferință și un restaurant. Am fost ajutat de toți oamenii din jurul meu.

Sunt o persoană foarte veselă, care nu se dă bătută. Asta probabil a văzut și patronul hotelului, și bucătarul-șef. Eu fiind angajat inițial ca spălător de vase, bucătarul-șef a venit într-o zi la mine și mi-a spus: Eu nu cred că tu vrei să-ți petreci tot timpul la vase, hai cu mine să-ți arăt cum stă treaba în bucătărie!

M-a învățat, făceam cu el toate bufeturile, doar noi doi. Mă lăsa să greșesc, ca apoi să-mi arate cum se face bine. Probabil a văzut că am potențial și că îmi place, așa că a vorbit cu patronul și l-a întrebat dacă aș putea să vin în bucătărie, să ajut mai mult. A fost în totalitate de acord și într-un fel bucuros că îmi dau silința.

M-au învățat cum să țin cuțitul în mână, cum să tai. Pasiunea mea pentru gătit s-a născut odată cu intrarea mea în acest domeniu. Am văzut câtă agitație este într-o bucătărie, în spatele ușilor, ca totul să fie perfect în restaurant, și mi-a plăcut foarte mult. Lucrurile au decurs foarte frumos și, după ce am căpătat experiență și am învățat limba, mi s-a propus să fac și o școală de specialitate (Ausbildung).

Despre bucătăria nemțească

Andrei recunoaște că munca într-o bucătărie de restaurant este una solicitantă, pentru că oamenii vin să se simtă bine, să mănânce bine, iar tu trebuie să le împlinești așteptările. De aceea, toate activitățile din acest spațiu trebuie să se desfășoare într-un ritm foarte alert. «Totul trebuie să meargă cât mai repede și să aibă gust.

Nemții ies foarte des la masă în oraș, cu familia, de obicei la sfârșitul săptămânii, și au foarte mare grijă ce mănâncă. Optează mai mult pentru mâncăruri regionale și sezoniere, pentru că vor ca totul să fie proaspăt. Gastronomia nemțească este una foarte vastă, care diferă de la regiune la regiune. Nu se rezumă la celebrul Schnitzel mit Pommes, cum ar putea părea.

Gastronomia este o artă și prin asta se remarcă toți bucătării-șefi care vor să păstreze lucrurile tradiționale, dar să le reinterpreteze. De aceea există atâtea și atâtea produse care ar putea face diferența. De exemplu, la Saumagen mit Weißkraut am văzut variante și cu Champagne-Kraut, ceva să facă o simplă varză să aibă un gust mai fin. Totul ține de inspirație și de combinația de gusturi».

Realizările profesionale nu alungă dorul de «acasă»

Deși în Germania i-au mers toate strună, Andrei trăiește cu regretul că nu a încercat să facă toate aceste lucruri acasă, în România. «În țară merg cam de două ori pe an și plec de fiecare dată cu o impresie bună. Mă gândesc mereu cât de greu este să fii departe de familie, de rude și de prieteni și îmi spun cu regret că aș fi putut să reușesc și în țară ceea ce am realizat aici.

Aș putea oricând să mă reacomodez la viața de acolo, pentru că sunt o persoană care nu cedează ușor și vreau să obțin ceva de la viață, indiferent de locul în care mă aflu. Am început să mă acomodez destul de bine și aici, în Germania, nu cred că este ceva ce nu îmi place.

În momentul de față totul decurge exact așa cum mi-am propus și sper ca, pe viitor, să pot realiza și mai multe lucruri. Sincer, nu aș vrea să-mi las singură familia în România. Ori mă întorc eu, ori îi aduc pe ei aici. Dar până atunci vreau să reușesc cât mai multe din punct de vedere profesional, să fie toată lumea mândră de mine».

Mihaela Zamfirache

«Nu mă gândesc la revenirea în România, mă simt mai apreciat și mai respectat în Germania. Și mult mai liniștit!»

«Am ales Germania. Nu mai avem nicio speranță că România o să se pună vreodată pe picioare»

Două treimi dintre germani consideră că liderul CSU ar trebui să demisioneze

Sistemul dual de formare profesională din Germania are o rată de angajare a absolvenţilor de 90%