in

Protest cultural la München, privind situația din România. Sărăcie, corupție, drujbe în păduri, protestatari bătuți, migrație în masă…

Am simțit că le arătăm străinilor, și nu neapărat la acest eveniment, în general mă refer, mai mult sărăcia si corupția din România. Nu că le-aș nega efectele nocive, că de asta scriu acum de la 1400 de kilometri de casă, de părinți, de prieteni. Marturisesc însă că mi-aș fi dorit să văd, măcar într-un colț al expoziției, imagini cu România frumoasă. Imaginile care îi vin în minte fiecăruia dintre noi când i se face dor de țară.

Sergiu RUSU

München, 26 octombrie 2018.

Facebook mă anunță că diseară, de la ora 18.00, are loc vernisajul expoziției „Munții noștri aur poartă”, un protest cultural al artiștilor români din Diaspora față de situația politică și socială din România, proiect inițiat de SGRIM (Societatea Germano-Română pentru Integrare și Migrație e.V.), una dintre cele mai active asociații româneși din Germania.

Noi, artiștii români din Bavariamai citesc o dată pe pagina de Facebook a evenimentuluidorim să ne arătăm atât solidaritatea cu conaționalii noștri, cât și să protestăm decis contra evoluției politice actuale din țară. “Munții noștri aur poartă…”, urmat de versul pe care românii îl poartă cu tristețe în inimă: “Noi cerșim din poartă-n poartă””.

Mobilizat și de telefonul unui amic care m-a anunțat că va fi prezent la vernisaj și că ne-am putea întâlni acolo, după ce în ultimele două săptămâni am tot dat vina pe serviciu, am ajuns la deschiderea evenimentului, organizat la Domagkateliers (Halle 50), pe Margarete -Schütte-Lihotzky-Straße 30.

  • Imagini din România: Mama alăptându-și bebelușul printre gunoaie, palatul țigănesc, piața de vechituri

Pe peretele din dreapta, exact cum intri, îmi atrag atenția câteva tablouri cuprinzând mai multe foto-montaje. O femeie de etnie rromă, fotografiată în casă, alături de copiii ei, apoi în alt tablou, aceleași personaje, de data aceasta surprinse afară, într-o curte neîngrijită, cu un gard neterminat, iar în spatele lor, unul dintre așa-zisele ”palate țigănești”.

Următorul tablou: o femeie își alăptează nou-născutul afară, înconjurată de gunoaie, un câine vagabond și un cal priponit, în fundal observându-se ruinele unei fabrici părăsite (ruine în care, aveam să aflu ulterior chiar de la autorii lucrării, locuiau la data realizării fotografiei mai multe familii nevoiașe).

Sunt imagini din România, pe care cred că majoritatea  dintre noi le-am văzut fie personal, fie la televizor, în ziare ori pe internet.

Observ că în toate fotografiile apare aceeași femeie, suprinsă și în mijlocul unui talcioc de „haine second-hand”, îmbrăcată însă într-o rochie elegantă, lila, în contrast total cu imaginea dezolantă a acelei piețe de vechituri. De la nefericita care își hrănește bebelușul la sân, printre gunoaie, la cea care scuipă semințe pe ulița satului, stând alături de concubin, pe capota BMW-ului, sau la femeia stilată, fotografiată în mijlocul unui restaurant de modă veche, înșiruirea de personaje, de roluri, de culori, mi se pare interesantă. Reușesc să o identific prin mulțime chiar pe cea care interpretează toate portretele de femei enumerate anterior, în persoana Narcisei Fluturel, care este și autorea acestui proiect, intitulat „Transfer”, alături de partenerul ei de artă și de viață, Massimo Fiorito.

Narcisa a plecat de la vârsta de 15 ani din România, locuiește la Muenchen și alături de Massimo a înființat în vara acestui an o asociație de sprijinire a artiștilor din România și de reprezentare a acestora în capitala Bavariei.

  • Stiva de lemne cu tricolorul desenat pe fiecare buștean

Nu ai cum să nu observi stiva de lemne, chiar în mijlocul sălii de expoziție, stivă pe ai cărei bușteni este desenat tricolorul. Recunosc, nu m-a dus mintea din prima ce ar putea reprezenta, crezând inițial că e mai mult un element de decor, așa rustic, tipic românesc. De fapt, avea să mă lumineze o cunoștință mai veche, Maxim Corciovă, acea stivă de lemne reprezintă defrișările masive din România.

Interesant, zic! Inedita idee și implicit și stiva îi revin Alinei Bugă, o româncă sculptor din București, stabilită  de aproximativ cinci ani la Regensburg. “În ultimii ani, România a fost unul dintre marii exportatori de lemn. În ciuda ilegalităților arătate de organizațiile care se luptă cu mafia lemnului, nu s-a schimbat mare lucru. Așa că m-am gândit să aduc efectiv o stivă de lemne în expoziție, cu tricolorul desenat, să știe fiecare țara de proveniență”, îmi explică Alina Bugă.

  • „Peștele și Milieul”

“Care e lucrarea ta?”, îl întreb pe Maxim Corciovă, cu care făcusem deja cunoștință la alte evenimente anterioare ale comunității de români.

“Peștele și Milieul”, îmi arată el direcția în care să mă uit. Ah, celebrul pește de sticlă și milieul, nelipsite din casele românilor în anii ’70-’90, mai exact de pe televizoarele alb-negru. „Ansamblul Pește-Milieu-Televizor se regăsea ca element decorativ în majoritatea locuințelor din România, dar și ca element de recunoaștere al uniformizării societății „multilateral-dezvoltate””, îmi povestește Maxim.

Lucrarea este completată de o masă veche și un fotoliu ponosit, însă ceva e schimbat. Clasicul televizor alb-negru este înlocuit cu un televizor modern, cu telecomandă.

Păi, cum vine asta, întreb. Aflu că schimbarea televizorului reprezintă evoluția, secolul 21, modernizarea. „Iar peștele și mileul?”. “Mentalitatea neschimbată a multora, rămasă ancorată în trecut. „Peștele și Milieul” au dispărut din casele românilor, însă se regăsesc încă în sistemul de gândire și de valori”, răspunde artistul.

  • Ceaușescu și Iliescu

Pe ecranul televizorului apar imagini neclare, un fel de bruiaj, pe fondul unor sunete care amintesc de România între 1946 și scurt după 1990. Se aude vocea unui miner, din timpul Mineriadei din 1990, care povestește ce s-a găsit la PNȚCD și la PNL și un montaj cu vocea fostului președinte Ion Iliescu, care spune că „nu există nici un mort provocat de mine“, și sunete din ultimul mesaj televizat al lui Ceaușescu.

„Alo, alo…“.

  • „Pentru ei comunitatea românească nu este atât de importantă“

O găsesc prin mulțimea de participanți pe Sevghin Mair, președinta SGRIM, iar din discuțiile cu ea înțeleg că proiectul „Munții noștri aur poartă” are în principal menirea de a atrage atenția publicului german asupra situației din România.

Și în presa din Germania se scrie foarte puțin despre asta, ceea ce înseamnă că pentru ei comunitatea românească nu este atât de importantă. Nu se face auzită, probabil. Și de aceea am făcut acest proiect.

Noi simțim migrația asta a românilor, pentru că oamenii vin la noi, ni se plâng nouă și ne spun ce le lipsește. Trebuie să menționez că anumiți artiști consacrați nu au acceptat participarea la un astfel de eveniment”, a declarat președinta SGRIM, menționând și faptul că, nu o dată, termeni precum „migrația sărăciei” sau „paraziți sociali” sunt asociați românilor care vor sa se stabileasca în Germania.

  • România plânge după noi!”

Inițial am crezut că sunt desenele unor copii. Pe un perete din partea din spate a sălii de expoziție, un „covor“ de linii și  culori care iau forma unor case, munți, dealuri… observ și o fântână cu cumpănă și un drum lung de tot.

A, cred că sfera asta colorată cu roșu reprezintă stadionul celor de la Bayern München, apoi vad o clădire turn…

Aflu de la cea care a inițiat și coordonează tot acest proiect, Maria Lie-Steiner, că nu sunt desenele unor copii, ci ale unor „oameni mari“. Ale unor oameni simpli, care nu sunt artiști, însă care au ținut să își transmită sentimentele prin desen. Și chiar au reușit! „E drumul lor, din țara în care s-au născut în țara în care au fost nevoiți să plece. Cu dorul de țara natală, cu despărțirea de familie, de prieteni, cu trăirile personale ale fiecăruia, cu provocările și greutățile pe care le-au avut aici în Germania…“, îmi spune Maria Lie-Steiner, făcând împreună cumine un tur al expoziției. „Uite aici, de exemplu – adaugă artista – este o familie care pleacă undeva, se îndepărtează, și un soare care plânge și l-am întrebat pe cel care a făcut desenul ce reprezintă și mi-a răspuns: „România plânge după noi!””.

  • “Asta am vrut să le arăt și nemților: uite, ăștia sunt românii!”

Maria Lie-Steiner este o pictoriță româncă, stabilită de mulți ani în Germania. Este vicepreședinte al SGRIM, dar și angajat al Centrului de Informare pentru Migrație și Muncă în cadrul AWO Muenchen. În expoziția de la Domagkateliers, din cadrul proiectului pe care l-a inițiat, Maria participă cu mai multe fotografii portret ale unor români. “Personaje de cinema”, îi numește ea. Și tot Maria mă lămurește: “Sunt printre aceste fotografii și oameni care au ajuns la mine în situații extrem de precare. Nu o dată mi-au venit români care dorm pe stradă. Ceea ce am vrut eu să arăt prin aceste fotografii este că frumusețea unui om nu are de-a face cu sistemul din care face parte. Și uite ce a ieșit. Sunt ca niște personaje de cinema, nu? Asta am vrut să le arăt și nemților: uite, ăștia sunt românii!

 „Ne-au gazat. Oamenii strigau: „Nu plecăm, nu plecăm!”

Pe un perete sunt proiectate imagini cu violențele de la protestul de pe 10 august a.c. de la București. Jandarmi care lovesc fără milă participanți la intitulatul protest al diasporei, al românilor din străinătate.

Virgil Petală cel care participă la protestul cultural cu acest film-documentar, a fost printre zecile de mii de protestatari din Piața Victoriei.

La fel și Mircea Teacă. Este tânăr, tehnician dentar de profesie și pe 10 august și-a luat o zi liberă de la serviciu și a zburat din Muenchen la București special pentru a participa la protest. ”M-a bucurat faptul că erau foarte mulți tineri și nu înțeleg de ce jandarmii aruncau cu gaze în spate, unde lumea era cat se poate de pasnica. Eram și cu alți prieteni din Muenchen acolo, am întins un steag al Uniunii Europene, însă la un moment dat situația a început să devină din ce în ce mai tensionată. Ne-au gazat, au dat cu tunurile cu apă, mulți au fost bătuți. Bărbați, femei, tineri, persoane în vârstă, nu conta. Oamenii strigau: „Nu plecăm, nu plecăm!”, povestește Mircea.

  • O țară ca afară”. Exercițiu de imaginație

Îi simți energia pozitivă, sinceritatea și emoția când vorbește despre România. Nu o face pentru că ține cu un partid sau cu un altul, ci pentru că pur și simplu vrea să fie bine în țara lui. A mea și a ta. Și suntem milioane și milioane care vrem același lucru. Suntem în aceeași tabară, categoric, din această privință.

Aș fi vrut însă să-l întreb cum și-ar imagina că s-ar derula un protest neautorizat, de exemplu, în fața unei instituții din Muenchen, fără măcar a include în acest exercițiu de imaginație și încercarea unora de a forța intrarea în clădirea respectivă și chiar violențe împotriva forțelor de ordine?

Nu l-am mai întrebat. Mi-era oarecum teamă că subiectul ne-ar fi plasat în tabere diferite, deși paradoxal, vrem cu toții același lucru: „O țară ca afară”, nu?!

  • Expoziția poate fi vizitată până pe 12 noiembrie

Expoziția de la Domagateliers poate fi vizitată până pe 12 noiembrie a.c. (vineri, sâmbătă și duminică, de la 14.30 la 20.00), și puteți să mergeți și să-i descoperiți și pe ceilalți artiști care participă cu lucrări: Carmen Eminger, Alina Mondini și Ramona Romanu.

De asemenea, în cadrul proiectului sunt programate și alte acțiuni culturale și sociale, pe care le regăsiți pe pagina de Facebook a evenimentului –“Munții noștri aur poartă”.

Sfârșitul proiectului, anunță organizatorii, va fi marcat printr-un protest silențios (n.r.-pe 11 noiembrie, de la ora 19.00), cu un lanț de lumini care va reproduce conturul României.

  • David și agentul secret

Auzi, ce-mi zice fii-miu, David, în parcare…”, se întoarce Maxim Corciovă la scurt timp după ce ne luasem rămas bun. “Zice: “Tati, a fost și un spion aici! L-am văzut eu, înregistra toate vocile oamenilor din sală.” Nu, David – îi spun – era un ziarist care lua interviuri cu un reportofon“, râde Maxim amuzat de comparația fiului său.

Adevărul e, puștiule, că asta mai lipsea aici: serviciile secrete.

Am râs, ne-am salutat și am plecat fiecare la casele noastre cu chirie.

În metrou, mă tot gândeam dacă să scriu sau nu despre primul sentiment care m-a încercat încă de când am intrat în sala de expoziție. E doar o parere personală, fara nici cea mai mica intenție de a minimaliza aprecierile anterioare (tot personale) ale proiectului organizat de SGRIM.

Am simit insa ca le aratam strainilor, si nu neaparat la acest eveniment, in general ma refer, doar sărăcia si corupția din Romania. Nu că le-aș nega efectele nocive, ca de asta scriu acum de la 1500 de kilometri de casă, de părinți, de prieteni.

Marturisesc ca mi-aș fi dorit să văd măcar într-un colț al expoziției, fie el cât de mic, imagini cu România frumoasă.

Imaginile care îi vin în minte fiecăruia dintre noi când i se face dor de țară.

Să mai arătăm și “aurul din munți”!

Pentru că nu cred că mai este o noutate pentru nimeni de ce “cerșim din poartă în poartă”.

Sergiu RUSU, München

München, orașul cu 30.000 de români: S-a cântat și dansat pe muzică românească chiar în fața Primăriei

Consiliere și informații utile pentru români la întâlnirile regulate „Jour fixe”, față în față cu specialiștii SGRIM e.V.

Românii ar putea să trăiască ca în Germania abia peste 30 de ani

O dâră de găinaț a blocat traficul opt ore pe o șosea din Germania