Povestea de succes a Gabrielei (51 de ani), care a plecat acum opt ani din România cu un contract pe şase luni la un restaurant fast-food din München. «Făceam la început curăţenie, spălam podelele, terasă, munceam ca o nebună». Astăzi, Gabriela este șefa de filială la o renumită brutărie din capitala Bavariei
Gabriela Mihaluca (51 de ani) este o femeie împlinită. Locuieşte de mai mulţi ani în München, conduce una dintre filialele importante ale unei renumite brutarii din capitala Bavariei şi are alături pe toate cele trei fete ale ei, dar şi multe dintre rudele din România, pe care le-a adus în Germania şi le-a ajutat să se integreze cât mai bine.
Acum aproximativ opt ani, Gabriela pleca din Cisnădie, orăşelul de nici 15.000 de suflete de lângă Sibiu. Destinaţia: Germania, la München. Trecuseră aproape doi ani de la divorţul în urma căruia, aşa cum mărturiseşte, pierduse aproape tot şi îşi punea toate speranţele în acest nou drum care a apărut în viaţa ei.
Un „om de suflet“, cum îl numeşte ea, a ajutat-o să obţină un contract de muncă pe şase luni la un McDonalds, în München, iar Gabriela, împinsă de ratele de la bancă, de dorinţa de a le oferi o şansă mai bună fetelor ei, a luat drumul Germaniei. „Nu ştiam nici un cuvânt în germană“, povesteşte românca. Sunt amintiri pe care nu le poată uita niciodată.
„Am plecat de acasă cu 200 de euro în portofel o copie la mail-ul prin care trebuia să mă prezint la serviciu, o valiză mică și credința în Dumnezeu și în oameni“, continua Gabriela.
„Când aveam liber, mergeam în parc şi învăţăm verbele în germană pe de rost“
„La McDonalds, făceam la început curăţenie, spălam podelele, terasă, munceam ca o nebună de frică să nu mă pună la casă. Mi-era frică să lucrez cu banii de numai“, da timpul înapoi românca plecată din Cisnădie.
A locuit o vreme la un cămin, împărţind o locuinţă cu alte patru persoane: „Când aveam liber, mergeam în parc şi învăţam verbele în germană pe de rost, dar nu ştim să le folosesc în context. Mă gândeam că odată şi odată o să învăţ germană şi atunci o să mă ajute ce învăţăm pe de rost“, zâmbeşte sibianca.
O familie de români i-a dat adresa unei şcoli la care să apeleze pentru un curs de limba germană. I-au scris pe o foaie strada unde să meargă şi ce să întrebe. „Când doamna de la ghişeul de acolo m-a întrebat şi altceva în germană, am simţit că se rupe pământul sub mine. «Doamnă, i-am spus, eu nu ştiu să vorbesc deloc». Mi-a zis să stau liniştită, ca de asta sunt acolo, să învăţ”, rememorează Gabriela.
“Aveam totul scris, de la cât la cât să dorm, de la cât la cât învăţ…”
Românca din Cisnădie lucra şi la restaurantul fast-food, mergea şi la şcoala de germană şi, pe deasupra, mai avea şi un Nebenjob (n.r. – serviciu cu jumătate de normă) la o firmă de curăţenie.
Îşi făcuse un orar zilnic, pe care avea scris de la cât la cât să doarmă, de la cât la cât trebuie să înveţe, când să meargă la serviciu etc.: “Dimineaţă mă trezeam la ora 6, de la 6.30 la 8.30 învăţăm, de la 9.00 aveam cursul de germană până la 13.30, de la 13.30 până la 14.30 eram pe drum, mergeam la McDonalds, de la 15.00 începeam serviciul până la 11 seara, la 12 noaptea ajungeam acasă. Şi la 6 dimineaţă mă trezeam… Asta a fost programul meu şase luni de zile. Şi când eram liberă de la MC Donalds, mergeam la Nebenjob, la curăţenie“.
A trebuit să-şi învingă teama de a lucra cu banii, după ce a ajuns să muncească şi la casă şi să intre direct în contact cu clienţii. Ceea ce i se părea la început o misiune imposibilă, a ajuns să fie o obişnuinţă, iar după aproximativ trei ani, Gabriela s-a decis să facă următorul pas.
A plecat de la McDonald’s şi a început să-şi caute un alt loc de muncă: “Am făcut vreo 20 de mape cu Bewerbung (n.r.: CV-uri pentru angajare) și când aveam liber mergeam şi le dădeam la diferite firme. Primii care m-au contactat au fost chiar cei unde lucrez şi acum, Privat Bäckerei Wimmer. A început noul serviciu, la brutărie, în martie 2012, ca simplă angajată. Seriozitatea Gabrielei şi determinarea ei de a-şi face treabă cât mai bine au fost remarcate de superiorii ei, iar la doi ani a fost promovată ca ajutor şef de filială, iar în septembrie 2015 i s-a propus să fie şefa uneia dintre filialele renumitei brutarii. S-a temut că nu va face faţă, că va fi prea greu pentru ea, dar… „încă din prima lună, am reuşit să avem rezultate bune. Împreună, subliniază Gabriela, alături de cele 9 fete care lucrează aici, alături de mine. Un colectiv minunat“.
„Am ajutat peste 30 de români să îşi găsească un loc de muncă“
„Nu a fost deloc ușor, dar vă spun cu mâna pe inimă că dacă ar trebui să o iau de la capăt, aş face la fel“, trage concluzia Gabriela după aproape opt ani de Germania.
Între timp, şi-a adus la München toate cele trei fete, în vârstă de 25, 27, respectiv 32 de ani, toate căsătorite şi la casele lor, şi a devenit şi bunica. Fraţi, nepoţi de-ai Gabrielei au venit cu familiile în Germania, iar ea i-a ajutat pe toţi să se integreze cât mai bine.
Gabriela Mihaluca e recunoascatoare şi acum românilor care au ajutat-o când a venit în Germania, chiar şi cu un sfat, şi tine să le mulţumească încă o dată.
La rândul ei, a încercat să întoarcă cât mai mult ajutorul primit şi, de fiecare dată când a putut, a făcut-o fără ezitare. „Anul trecut, firma noastră a avut nevoie de personal. Şi am recrutat peste 30 de români, care şi-au găsit aici un serviciu“, povesteşte Gabriela.
Miercuri, 4 octombrie. Dimineaţa. În brutăria de pe Silcherstraße 2, mai mulţi pensionari îşi beau cafeaua şi iau micul dejun. Cu toţii o cunosc pe „Frau Mihaluca“ şi ştiu că trebuie să plece peste câteva zile în concediu. „Tot în România?“, o întreabă unul dintre ei. „Da, acasă!“, răspunde Gabriela.
Pentru ca acasă va fi mereu România.
Sergiu RUSU/ München
„10 Mai pe Main” la ARO Frankfurt: Coroana de Oţel între BCE şi Gerbermühle