Sari la conținut

«Marea majoritate a românilor e văzută bine de către nemți. Suntem percepuți ca oameni muncitori, cinstiți și hotărâți.»

09/11/2018 15:54 - ACTUALIZAT 09/11/2018 15:54

După o carieră de 10 ani în domeniul vânzărilor, Mihai Ganea a început să viseze la un job de maseur, ca urmare a unui cadou primit sub forma câtorva ședințe de relaxare prin masaj. În 2014 s-a mutat la München, iar azi are deja o mulțime de clienți fideli, pe care i-a cucerit cu tehnicile sale de masaj, și o meserie pe care o consideră pură pasiune.

În 2014, după ce soția sa a primit o ofertă de job destul de atrăgătoare în Germania, Mihai a fost nevoit să ia în calcul varianta emigrării. A cântărit avantajele și dezavantajele și a ajuns la concluzia că merită riscul de a o lua de la zero într-o țară nouă și așa a ajuns, în 28 august 2014, la München. O dată cu noroc, spune Mihai când privește în urmă la ceea ce a realizat.

«Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns aici a fost să învăț limba germană. Am aplicat pentru cursurile de integrare, subvenționate la jumătate de statul german și de atunci tot merg la școală. Niciun început nu este ușor. Nu vorbeam limba, aveam doar câteva cunoștințe și a durat un pic până ne-am acomodat. Apoi, ușor-ușor, lucrurile au început să intre pe un făgaș normal. Am început cursurile de limbă, ne-am făcut prieteni, am început să călătorim. Iar acum, după mai bine de patru ani, pot spune că amândurora ne place foarte mult aici și ne vedem locuind în Germania pe termen lung».

Care a fost primul tău job aici?

«La început am avut două joburi, plus cursul de germană, care-mi ocupau toata ziua, inclusiv weekend-urile. Lucram la un salon de masaj thailandez, care se afla la mică distanță de clinica unde trebuia să dezinfectez aparatură medicală. Am învățat noi tehnici de masaj direct de la thailandezi, lucru care m-a ajutat să-mi completez cunoștințele pe care le dețineam deja. München-ul este un oraș multicultural, iar cei de aici sunt obișnuiți cu străinii. Până acum am avut doar experiențe bune. Iar marea majoritate a românilor e văzută bine de către nemți. Suntem percepuți ca oameni muncitori, cinstiți și hotărâți.»

În prezent lucrezi ca maseur, pe cont propriu. Care tipuri de masaj sunt mai căutate și ce fel de clientelă ai?

«Am avut o dorință, un vis, o viziune: pasiunea mea, vitalitatea și sănătatea celorlalți. Vreau să-i încurajez pe semenii mei să-și recunoască valoarea și în consecință să câștige, astfel încât să trăiască fără griji și sănătoși. În cazul omului contemporan, stresat în permanență, masajul la birou sau la domiciliu este o soluție perfectă.  Pentru că trăim într-un oraș cosmopolit, printre clienții fideli de origine română se numără americani, polonezi, italieni, croați și nemți.

Eu ofer o gamă largă de metode de relaxare, astfel încât clienții mei pot opta pentru un masaj corporal complet sau parțial. Cele mai îndrăgite masaje sunt: Reflexogen, LavaShell, Suedez, Deep Tissue, Terapeutic, Anticelulitic, Sportiv, Office Massage, Anti-Stres. Cei interesați pot găsi mai multe detalii pe site-ul meu www.gymmassage.com»

Cât de greu este să pătrunzi pe piața din Germania și ce-ți trebuie pentru a activa ca maseur aici?

«Din punct de vedere legal, nu este greu să-ți deschizi o firmă și să lucrezi independent. Ca maseur ai nevoie de certificate care să ateste faptul că ai cunoștințele necesare pentru a practica această meserie. Eu am terminat studiile în anul 2014, la Școala de Masaj, Reflexologie și Terapii Complementare Or-Co din Brașov, specialitatea masaj somatic (corporal), reflexologie, masaj terapeutic, kinetoterapie și terapii complementare. Mai departe, în Germania, am participat la Seminariile Reaktiv Walking Instructor – 2016 și Matrix-Rhythmus-Therapie – 2017. Piața din Germania are un potențial foarte mare și, dacă există răbdare, seriozitate și profesionalism, se poate ajunge departe.»

Nu este epuizantă meseria pe care o practici? Cum te păstrezi «în priză» atunci când simți că te lasă «bateriile»?

«Nu este epuizant, secretul constă în tehnicile de masaj și de modul în care masezi, fără a obosi sau a-ți face singur rău. Sunt o fire pozitivă și sportivă, cu un program foarte bine organizat. Merg des la sala de fitness și la masaj, iar asta mă ajută să fiu într-o formă bună și să-mi încarc bateriile. În timpul liber încerc să fiu up-to-date cu noile tehnici sau tehnologii apărute în domeniul meu de activitate.»

De unde s-a născut pasiunea ta pentru acest domeniu?

«Înainte de a fi maseur, am lucrat peste 10 ani în domeniul vânzărilor și începusem să resimt stresul destul de mult. Într-una dintre zile am primit cadou câteva ședințe de masaj pentru a mă elibera de stres. Așa am început să visez la un loc de muncă unde poți să asculți muzică liniștitoare toată ziua, într-o ambianță relaxantă și miros de uleiuri aromate.»

Faci masaj la domiciliul clientului, la un salon pe care-l închiriezi ocazional, dar și la birou. Care este diferența dintre o ședință clasică de masaj și o ședință de masaj pe scaun?

«Da, am un spațiu pe care-l închiriez în funcție de cererea clienților, iar aceștia pot să vină să se relaxeze într-un cadru liniștit. Serviciul de masaj la domiciliul clienților reprezintă un lux și un mare avantaj pentru că se poate scuti foarte mult timp, iar clientul poate rămâne în confortul casei sale. Masajul suedez, numit și ,,clasic”, este cea mai populară formă de masaj practicată astăzi în Europa și America de Nord.

Este similar celui de relaxare, dar se pune un accent mai mare pe latura terapeutică, pentru detensionarea zonelor solicitate, cum ar fi spatele, gâtul, umerii și gambele. Ședințele de masaj la birou nu sunt benefice doar pentru angajați, ci și pentru angajatorii care le oferă astfel de recompense salariaților lor. Masajul la birou reprezintă un instrument extraordinar de fidelizare, care ajută și la creșterea randamentului la locul de muncă. În Germania sunt foarte cunoscute serviciile de masaj la birou, iar eu colaborez cu câteva dintre firmele care doresc acest tip de serviciu. O sedință de masaj durează 20 minute.

Eu merg la sediul companiilor cu un scaun special, cu muzică, cu aromaterapie… Vreau să creez un ambient foarte plăcut. Angajații stresați, care au dureri de spate din cauza orelor în șir petrecute la birou, în fața computerului, sunt mult mai productivi după cele 20 de minute de relaxare. Masajul la birou este modul perfect de a aduce echilibru între sănătate și viața profesională. Este o soluție completă pentru relaxarea mușchilor și revigorarea creierului.»

În România cât de des mai mergi și cum ți se pare că stau lucrurile acolo?

«Nu merg foarte des, dar îmi face plăcere de fiecare dată să revăd locurile unde am crescut, familia și prietenii.»

Un sfat pentru românii veniți acum în Germania?

«Să aibă răbdare, să facă totul corect, încet și calculat. Să nu se aștepte că, venind aici, își vor găsi un job a doua zi. Cel mai important lucru de care ai nevoie este limba. Indiferent de jobul pe care ți-l dorești, trebuie să știi germana, la nivel conversațional sau avansat. Dacă vrei să te integrezi aici, trebuie să urmezi regulile țării de adopție, să fii curios în ceea ce privește felul lor de a fi și modul lor de viață. Aici toată lumea acceptă pe toată lumea și noi, românii, ar trebui să facem același lucru.»

Mihaela Zamfirache

Claudia Weinberg (Servicii pentru românii din Germania): «În general, românii sunt bine pregătiţi»

Sărăcie și inegalitate în Germania, tot mai mulți nemți preferă ajutoarele sociale în locul muncii: ”E mai profitabil”