Sâmbătă 3 noiembrie 2018. Seară plăcută, dar răcoroasă de toamnă. Îmi schimb trei ținute diferite până să mă decid într-un final pentru ceva lejer. Nici prea-prea, nici foarte-foarte, cum spunem noi. Profit de faptul că locuiesc la scurtă distanță de locul evenimentului și las haina groasă de iarnă pe cuier. Verific dacă am la mine tot ce îmi trebuie. Cheile, poșetuța cu nimicuri femeiești și… da… cât pe ce să uit buna dispoziție. Nu e indicat s-o lași acasă. Eu buna dispoziție o port mereu cu mine. Și v-aș recomanda, stimați cititori, să-mi urmați exemplul.
Vorba lungă, sărăcia omului! Mă grăbesc așadar, dar încotro? Îmi șoptise mie de câteva săptămâni o păsărică ceva despre un eveniment multi-cultural organizat de ARO Asociația Românilor din Frankfurt și Împrejurimi, care urma să se desfășoare în cadrul Săptămânii Interculturale Frankfurt, în incinta Orangeriei din Günthersburg Park. O clădire superbă, ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în care obișnuia să-și țină Baronul Mayer Carl von Rotschild plantele exotice. Mai târziu a fost transformată într-o locație pentru evenimente culturale și artistice.
KARAOKE Multi-Kulti! Așa se numește evenimentul pe care îl așteptam. Ajung devreme și am ocazia să surprind organizatorii care mai pun la punct ultimele detalii. Se simte o efervescență și o emoție în aer. Aici probe de sunet, acolo un zumzet slab care crește în intensitate pe măsură ce publicul se adună în număr tot mai mare. Se servesc băuturi și gustări. Lumea se simte bine și eu mă simt bine cu lumea.
Cineva spune o glumă, dar nu mai prind poanta pentru că tocmai de la capătul celălalt al sălii aud Constantineee, Constantiiineee… Cu auzul deja răsfățat, mă întorc să văd cine este posesoarea acestei voci care mă face să-mi fie dor de acasă. Cu greu îmi stăpânesc exaltarea când observ că interpreta poartă și costum popular. Muzicii îi șade bine un port pe măsură și Anca-Liliana Costiug știe cum se poartă un costum moldovenesc autentic. Trebuie să existe un ingredient secret în această muzică populară de nici picioarele nu i se pot împotrivi, căci odată văd cum se încinge o horă zdravănă în rândul audienței, care ia forma spațiului liber lăsat de scaune.
Exact la timp, ca nu cumva să uităm pe ce meleaguri ne aflăm, Monika Mathes ne cântă Raindrops keep falling on my head în limba maternă germană și timbrul ei vocal îmi aduce aminte de Niko de la Velvet Underground. Când următorul karaok-ist își face apariția pe scenă îmi dau seama că repertoriul ales oglindește personalitatea interpreților.
Christoph Gluch, un adevărat interpret de șlagăre, cântă cu voce pregnantă două cântece în limba maternă poloneză și apoi două clasice din repertoriul lui Udo Ürgens.
Géraldine Saba, născută în Frankfurt și stomatolog de meserie, are o fizionomie ca din Andaluzia, dar cântă în română, germană (Helene Fischer), engleză (Abba) și culminează în franceză cu aria celebră din „Carmen” de Georges Bizet. Zidurile Orangeriei sub flăcările orgii de lumini creează un decor de operă.
Janina Petri-Krisor, localnică din Frankfurt, cu siluetă flexibilă și dans temperamental, parcă este născută pentru muzica latino și sala dansează din nou cu ea.
Dansează și cu Kara Molnar, care aduce ritm, voie bună și finețe prin intermediul propriilor compoziții(muzică și text) în română, germană și engleză. De fapt Kara se ocupă de arta la ARO.
Laura Sophia Pietzke, mezina noastră de 20 de ani, angel blond radios, a moderat spectacolul, presărând germana, după caz, cu română, engleză și franceză. Cântă și ea un Song de Adèle.
Eduard Rublea vrăjeste publicul cu voce caldă de tenor și interpretează pop clasic în română, engleză și italiană. Ne-a oferit un Amazing Grace fabulos și acel moment în care ești una cu publicul și simți nevoia să aplauzi până te dor palmele.
Marijana Landeka ne-a purtat printr-o multitudine de emoții, stări și sentimente în limba croată și în engleză. O show-woman în adevăratul sens al cuvântului, care a meritat să câștige în ultimii ani pocalul german de karaoke. Dar la noi a cântat acompaniată de propria-i chitară.
Tineri cu un talent deosebit, cu voci impresionante și prezență scenică, versați în 3 sau 4 limbi străine. Ceea ce se produce pe scenă nu mai e Karaoke, ci un concurs de talente. E un X-Factor la scară mică.
O surpriză plăcută am avut când doi invitați din public, Kara Wilkinson din Australia și Kristijan Stojkovski din Macedonia, au avut curajul să se alăture spontan programului și nu oricum, Kara interpretând din Amy Whinehouse și Kristijan acompaniindu-se singur la chitară.
La sfârșitul show-ului Cornelia Kaufmann, președinta asociației ARO, a marcat cu bucurie sărbătoarea românească a Centenarului Marii Uniri de anul acesta și a constatat că românii din sală și cei de pe scenă se trag din toate ținuturile României, iar cei mai tineri sunt născuți în Germania. „Ce privilegiu că acum ne mișcăm liber prin Europa și că putem cultiva aici valorile noastre!” Drept mulțumire a oferit diplome tuturor celor 11 participanți, dar și inginerului de sunet și lumină Mihai Molnar și Brândușei Massion, persoana care a dirijat întreagul spectacol, oameni fără de care această seară nici nu ar fi fost posibilă.
Ca un ecou la cele spuse de doamna președinte, dar fără vreo înțelegere prealabilă, karaokiștii ne oferă ca surpriză a serii un cântec pe care l-au repetat scurt înainte. Dar cu o semnificație clară pentru comuniunea artistică multi-culti care s-a închegat astă seară la ARO: cântă în cor Lean on me / Lasă-te pe mine (la bine și la rău) de Bill Withers și dansează exuberanți. Se simt bine împreună, de parcă s-ar cunoaște de când lumea și nu de-abia de la proba tehnică de acum două săptămâni. Imi dau seama că îi leagă o naționalitate comună, aceea a pasiunii pentru muzică.
După toate cele trăite, nu mai este nevoie să mă întreb ce anume îi motivează pe cei de la ARO să organizeze astfel de întâlniri artistice. Răspunsul precede întrebarea. Pentru că merită.
Nicoleta Dănilă, regizor