Sari la conținut

Oboseală de toamnă? Consumați aceste 3 alimente pentru a vă recăpăta energia

14/11/2023 16:51 - ACTUALIZAT 04/12/2024 18:21

Combaterea oboselii de toamnă prin alimente. Prea multe angajamente la muncă, schimbarea sezonului, problemele de somn și multe alte lucruri, ne pot da o senzație de oboseală mai accentuată, pe care o putem simți în diferite momente ale zilei. Nu este întotdeauna un lucru bun să consumați multe substanțe stimulatoare precum cafea, ceai, ciocolată, ginseng sau altele, dar cu siguranță este o idee excelentă să vă ajutați cu o alimentație corectă. În acest mod veți obține energia necesară pentru a depăși chiar și cele mai dificile momente. Vă prezentăm în articol 3 alimente excelente care vă vor ajuta să vă recăpătați energia pierdută. (Continuați să citiți după fotografie)
>>> Atenție la înșelătoria cu apeluri pierdute: ”Nu sunați înapoi la aceste numere de telefon”

Combaterea oboselii de toamnă prin alimente

Așa că haideți să analizăm, conform greenme.it, cele 3 alimente care ne pot oferi un pic de sprint în plus. Acestea pot atenua acel sentiment enervant de oboseală psiho-fizică care poate apărea la sosirea toamnei.
>>> „Dezastru complet”: Expertul avertizează asupra bolilor cauzate de crema de ciocolată cu alune

1. Ovăzul

Această cereală este cu siguranță una dintre cele mai complexe și complete pe care le putem consuma. Asta, datorită conținutului ridicat de fibre și proteine pe care le are în cantități rezonabile. Conține și vitamina B1, care este deosebit de utilă împotriva oboselii și a stresului. Oferă și avantajul sațietățiii, astfel evitați să mancați în exces în timpul zilei. Puteți mânca ovăz la micul dejun, împreună cu fructe sau iaurt, dar și la prânz sau cină îmbogățit cu câteva legume.
>>> Citratul de magneziu: Ce este și cum trebuie să îl luați? Beneficii și contraindicații

2. Fructele uscate (în special nucile și migdalele)

O mână de nuci are un efect energizant asupra corpului și mai ales asupra creierului, datorită prezenței acizilor grași omega 3. Migdalele sunt și ele aliate excelente mai ales dacă stresul și oboseala sunt asociate și cu un vârf de depresie. Acest fruct uscat conține de fapt magneziu. Un mineral esențial pentru bunăstarea sistemului nervos. Nucile și migdalele sunt o gustare perfectă pentru dimineață sau la mijlocul zilei.

3. Pâinea și pastele integrale

Carbohidrații complecși oferă energia corectă, fără a avea un impact prea mare asupra nivelului de zahăr din sânge. Asta, deoarece oferă hrană organismului nostru, dar cu o eliberare mai lentă. Cu toate acestea, zaharurile și carbohidrații rafinați trebuie evitați. La micul dejun, așadar, puteți opta pentru o felie subțire de pâine integrală cu dulceață (dacă se poate fără zahăr). În timp ce la prânz puteți opta pentru gustoasele paste.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc