Un bărbat de cetăţenie germană a intrat în atenţia autorităţilor cărăşene, fiind suspectat de pedofilie. Potrivit postului România TV, Bărbatul obişnuia să ducă în tot felul de excursii copii din familii sărmane din zona Oraviţa. Niciunul dintre cei care îl însoţeau în vacanţe nu era mai mare de 12 ani.
Mai mult, neamţul, povestesc localnicii, e un obişnuit al zonei, venind des în România şi frecventând familiile sărace cu scopul de a le ajuta. Se pare că acesta chiar stătea la o astfel de familie în vizitele sale prin Banatul de Munte.
Cetățeni germani arestați pentru pedofilie la București
Poliţiştii au unele bănuieli de mai multă vreme, dar sâmbăta trecută au decis să-l ia la întrebări, chiar după ce s-a întors dintr-o excursie cu maşina sa, în care a fost însoţit de 4 copii.
Minorii vor fi audiaţi şi ei în prezenţa unui asistent social şi vor fi verificaţi și de un medic legist, pentru a stabili dacă au fost sau nu abuzaţi sexual. De asemenea, oamenii legii vor sta de vorbă şi cu părinţii acestora.
Poliţiştii au ridicat de la cetăţeanul german un aparat foto şi un telefon mobil.
Bizar sau util? Mein Kampf ar putea deveni manual de predare în Germania
Noi reglementări pentru românii care ies din ţară cu copiii: se modifică regimul liberei circulaţii
STUDIU – România, țara cu cei mai fericiți copii din lume