Sari la conținut

A apărut un nou simbol pe Google Maps: litera ”Z” vă scutește de amenzi mari

29/01/2025 06:31 - ACTUALIZAT 29/01/2025 06:31
simbolul Z în Google Maps (2)

Simbolul ”Z” în Google Maps: Google Maps a adăugat recent un nou simbol, destul de discret, care poate fi extrem de util pentru șoferi. Dacă folosești frecvent aplicația pentru navigație, este posibil să fi observat un mic simbol cu litera „Z” în mijloc, încadrat într-un cerc albastru. Acest semn nu este vizibil imediat, ci apare doar la o previzualizare mai detaliată a traseului. Cu toate acestea, informațiile pe care le oferă sunt esențiale și ignorarea lor poate duce la amenzi costisitoare. Află mai jos ce înseamnă simbolul și unde îl poți găsi. (Continuă după fotografie)

Ce reprezintă simbolul „Z” în Google Maps?

După ce introduci o rută între două destinații, Google Maps îți afișează o prezentare generală a traseului, alături de detalii precum durata călătoriei, numărul de kilometri și informații despre locurile de parcare. Dacă glisezi în sus fereastra de informații din partea de jos a ecranului, vei observa și simbolul „Z”.
Citiți și ► ”Testul pentru idioți”: ce pedeapsă severă se aplică acum pentru șoferii agresivi

Acest simbol indică zonele de protecție a mediului (cunoscute ca „zone verzi” sau „low-emission zones”). În funcție de clasificarea mașinii tale și de cerințele fiecărei zone, trebuie să verifici dacă ai permisiunea de a circula acolo. Dacă atingi simbolul ”Z”, zona respectivă va fi evidențiată pe hartă cu albastru, iar aplicația îți va oferi mai multe detalii despre regulile specifice și cerințele de acces, relatează Chip.de.

Deocamdată, această funcție este disponibilă doar pe versiunile mobile ale Google Maps. Totuși, și alte aplicații, precum Waze, oferă informații despre zonele cu restricții de emisii. Așadar, dacă vrei să eviți amenzi și restricții neprevăzute, fii atent la noul simbol „Z” din Google Maps!

Continuați să citiți în Ziarul Românesc