Tribunalul Administrativ din landul Saxonia Inferioară a anunțat că a anulat luni, 11 mai, paragraful din ordonanța cu măsuri împotriva răspândirii coronavirusului care prevedea carantină de 14 zile pentru persoanele care intră în acest land. Regula este considerată de judecători o încălcare a libertății de circulație.
Până acum, la fel ca în toate celelalte landuri, numai navetiștii aveau voi să intre în Saxonia Inferioară fără a se supune unei izolări de 14 zile.
Potrivit judecătorilor de la tribunalul citat, o obligație de carantină este justificată numai dacă în ordonanța care prevede această măsură sunt specificate anumite zone de risc. Judecătorii au considerat că nimeni nu poate fi considerat bolnav sau infectat în avans, chiar dacă vine din țări afectate de pandemie.
Cu toate acestea, toate persoanele care sunt infectate sau au intrat în contact cu o persoană infectată trebuie în continuare să se autoizoleze timp de 14 zile și să raporteze situația la Centrul Local de Sănătate.
Saxonia Inferioară este astfel primul land german care renunță parțial la carantină, fiind însă posibil ca și altele să ia aceeași decizie înainte de expirarea datei până la care a fost fixată carantina obligatorie, informează tagesschau.de.
Datele până la care este obligatorie carantina de 14 zile în fiecare land:
Bavaria până la 17 mai 2020.
Baden-Württemberg până la 15 iunie 2020.
Berlin până la 5 iunie 2020.
Brandenburg până la 5 iunie 2020.
Bremen până la 20 mai 2020.
Saxonia Inferioară până la 27 mai 2020 * obligația parțial anulată
Hamburg până la 31 mai 2020.
Hessa până la 5 iunie 2020.
Saarland până la 17 mai 2020.
Mecklenburg-Pomerania Inferioară până la 10 iunie 2020.
Renania-Palatinat până pe 17 mai 2020.
Renania de Nord-Westfalia până la 30 mai 2020 ..
Saxonia până la 20 mai 2020.
Saxonia-Anhalt până la 27 mai 2020.
Schleswig-Holstein până la o notificare suplimentară.
Turingia până pe 25 mai 2020.