
În fața lipsei cronice de medici, Franța testează o soluție inedită: containere medicale transformate în mini-cabinete de autoconsultare, unde pacienții se pot examina singuri, în timp ce un doctor îi ghidează printr-o conexiune video. Inițiativa aparține companiei La Box Médicale și a fost implementată deja în localitatea Saint-Georges-Motel, la o oră de Paris.

La exterior, boxa arată ca un container de construcții, dar în interior oferă o „mică clinică cu autoservire”, dotată cu stetoscop, tensiometru, termometru, oximetru, dermatoscop și otoscop. Pacienții folosesc singuri aparatele, sub supravegherea unui medic aflat la distanță, iar apoi li se eliberează o rețetă.
Pentru locuitorul Dominique Tournatory, de 63 de ani, sistemul a fost o surpriză plăcută: „Am primit un cod ca să pot intra în cabină și am vorbit cu un medic care m-a sfătuit foarte bine. Mi s-a părut foarte practic, totul a mers extrem de repede”, a povestit el.
Franța, în plină „criză medicală”
În Saint-Georges-Motel, cu doar 880 de locuitori, consultațiile medicale sunt greu de obținut. Primarul Jean-Louis Guirlin explică: „În cele 14 comune din jur, fiecare medic are în medie 1.600 de pacienți. Avem o doctoriță excelentă la cinci kilometri, dar ea are peste 2.200 de pacienți.”
Regiunea este considerată un „désert médical” – un „deşert medical”, cum numesc autoritățile zonele unde serviciile medicale sunt insuficiente. Potrivit Ministerului francez al Sănătății, aproape 90% din țară este afectată de acest fenomen, iar peste șase milioane de francezi nu au medic de familie.
„Nu e nevoie de mai mulți doctori, ci de tehnologie mai bună”
Pentru Sébastien Touchais, directorul operațional al companiei La Box Médicale, tehnologia poate fi o soluție: „Nu trebuie neapărat să formăm mai mulți medici și să-i trimitem peste tot. Dacă tehnologia ne permite să depistăm problemele rapid și din timp, trebuie să profităm de asta.”
Deocamdată, boxele oferă consultații doar cu medici generaliști, dar compania vrea să includă și psihologi în viitor. „Scopul e să reducem timpul dintre apariția unei probleme și începerea tratamentului, să oferim prevenție mai bună”, explică Touchais.
CITIȚI ȘI ► Încrederea în sistemul de sănătate din Germania se prăbușește. Ce spun cifrele
Sindicatele medicilor: „Consultațiile video schimbă relația doctor–pacient”
Nu toată lumea privește cu entuziasm această inovație. Federația Medicilor din Franța avertizează că telemedicina modifică profund relația dintre pacient și doctor, iar examinările detaliate de la distanță nu pot înlocui contactul direct. „Tratamentul la distanță poate fi incomplet, mai ales dacă pacientul este consultat de fiecare dată de alt medic”, avertizează organizația.
Touchais respinge criticile: „Dacă mergeți într-un centru medical tradițional, nici acolo nu e garantat că veți vedea același doctor de fiecare dată. În plus, la consultațiile video există o fișă medicală accesibilă oricărui medic.”
O soluție temporară, dar eficientă
Guvernul francez face din combaterea „deşerturilor medicale” o prioritate națională. Premierul Sébastien Lecornu a promis că până în 2027, fiecare cetățean va avea acces la un serviciu medical la maximum 30 de minute distanță. Însă, până atunci, soluții rapide precum containerele medicale pot face diferența.
Primarul Guirlin spune că pentru Saint-Georges-Motel, containerul a fost cea mai ieftină variantă: „Datorită subvențiilor, costă comunitatea doar 6.000 de euro pe an până în 2029.”
Și pacienții, precum Tournatory, sunt convinși că sistemul e util: „Nu înlocuiește doctorul, dar e o completare excelentă. Poți alege rapid un interval liber și primești sfat imediat. Eu chiar cred că e un sistem foarte bun.”
Până în 2028, compania La Box Médicale intenționează să instaleze 1.000 de containere medicale în toată Franța, un pas important spre o asistență mai rapidă, chiar și acolo unde medicii lipsesc complet.
