Sari la conținut

Ca să scape de amenda pentru viteză, un senator le-a spus poliţiştilor că are coronavirus

19/03/2020 18:46 - ACTUALIZAT 19/03/2020 18:46

Un senator UDMR a fost oprit de poliţie pentru exces de viteză şi amendat. Poliţiştii au relatat că senatorul le-a spus că are coronavirus. Parlamentarul neagă şi susţine că de fapt el a afirmat că merge să fie testat.

Senatorul UDMR Tanczos Barna a fost tras pe dreapta de poliţie pe 14 martie în timp ce circula cu viteză şi amendat. Poliţiştii au susţinut, conform surselor Digi24, că fiind prins circulând cu viteză, senatorul le-ar fi spus că are coronavirus.

De asemenea, stiripesurse.ro relatează că oprit de poliţie, Tanczos a deschis geamul şi le-a spus agenţilor de la rutieră că merge la Bucureşti deoarece a fost chemat, fiind pozitiv la COVID 19. Poliţistul a păstrat o distanţă de aproximativ 2 metri faţă de autoturism. Agentul era echipat cu mască şi mănuşi, iar după momentul luării măsurilor legale, ambii agenţi s-au dezinfectat şi şi-au schimbat echipamentul de protecţie, arată sursa citată. Ulterior, poliţiştii au sunat la DSP şi au descoperit că senatorul nu făcuse testul niciodată.

Contactat de Digi24, senatorul UDMR a susţinut că din simţ al răspunderii, le-a spus poliţiştilor că se duce să-şi facă testul de coronavirus, deci că ar putea fi pozitiv, după ce în ajun se aflase că un coleg parlamentar este contaminat.

Iniţial, când a fost sunat de Digi24 pentru un punct de vedere, senatorul a negat că ar fi fost oprit de poliţie. Ulterior, intrat în direct la postul de televiziune citat, parlamentarul a susţinut că atunci când a fost sunat a fost trezit din somn şi a fost întrebat dacă a fost prins „astăzi” (miercuri – n.r.) de poliţie, motiv pentru care el a negat.

„Nu am minţit nici atunci şi nu mint nici acum. Pe 14 m-a oprit poliţia pentru depăşirea vitezei, mergeam cu 81 la oră la 200 de metri de intrarea în localitatea Olteni. M-am oprit, a venit agentul de poliţie la mine, am dat jos geamul. Ştiind că cu o zi înainte un coleg senator a fost declarat pozitiv, l-am avertizat pe domnul agent că s-ar putea să fiu pozitiv şi mă duc să fac test. I-am spus textual că mă duc la Bucureşti să fac test de coronavirus. I-am dat actele, a venit cu procesul-verbal, am semnat procesul-verbal fără menţiuni şi am plecat. Am avut o discuţie cu dânsul cu privire la iresponsabilitatea colegului meu, al nostru, din Senat, am plătit amenda şi din punctul meu de vedere, această poveste este închisă. Nu l-am minţit, i-am spus că s-ar putea să fiu pozitiv şi mă duc la Bucureşti să fac test”, a spus Tanczos Barna.

Întrebat dacă a făcut testul, senatorul a confirmat şi a spus că rezultatul este negativ.

„Nu are legătură cu viteza, n-am comentat nicio secundă viteza. Am spus că mă duc la Bucureşti să fac test şi l-am avertizat pe domnul agent că s-ar putea să fiu pozitiv. Cred că a fost un gest responsabil, pentru că s-a apropiat de mine la mai puţin de un metru, i-am dat în mână actele şi era minimul pe care trebuia să-l fac. De 24 de ore nu mă gândeam la altceva decât la testul pe care o să-l fac la Bucureşti”, a explicat Tanczos Barna.

Întrebat de ce crede că poliţiştii l-au verificat la DSP, din moment ce le-ar fi spus că se duce să facă testul, Tancoz Barna a spus că nu ştie, dar „dl agent de poliţie şi-a făcut treaba.”

Continuați să citiți în Ziarul Românesc