Sari la conținut

Butonul sfânt! La aeroportul Stuttgart te poti ruga la un Automat pentru rugăciuni!

05/05/2017 11:29 - ACTUALIZAT 05/05/2017 11:30

Se cheamă „Gebetomat”, automat pentru rugăciuni, și este primul pas către robotizarea sentimentului religios.

Pasagerii care tranzitează aeroportul din Stuttgart au ocazia să se roage cu ajutorul unui automat asemănător unei cabine foto. La apăsarea unui buton, aparatul livrează rugăciuni aparținând mai multor credințe, informează Agerpres.

gebetomat2Dezvoltat de artistul berlinez Oliver Sturm, automatul va fi operațional pe aeroport timp de trei luni.

”L-am instalat intenționat la terminalul plecări deoarece pasagerii sunt în general mai relaxați după ce au trecut prin controlul de securitate”, a declarat joi un angajat al capelei din cadrul aeroportului din Germania.

Potrivit lui Sturm, aparatul său ”Gebetomat”, o denumire rezultată din alăturarea cuvintelor ”rugăciune” și ”automat” în limba germană, funcționează din 2008, însă aceasta este prima dată când a fost instalat într-un aeroport.

Artistul a precizat că automatul nu are drept scop promovarea unei anumite religii.

PS Sofian: «Dacă te rogi pentru răul vecinului, chiar în cea mai frumoasă biserică, rugăciunea nu e valabilă»

Continuați să citiți în Ziarul Românesc