Brandul turistic al țării noastre ar putea fi o oaie! Ministrul Turismului, Mircea Dobre, vrea să facă schimbări în privința brandului turistic al României și și-a propus să înceapă prin înlocuirea celebrei frunze a Elenei Udrea cu o oaie, pentru a construi imaginea turistică a țării în jurul legendei Miorița, relatează Profit.ro.
Potrivit sursei citate, ministrul i-a anunțat deja pe afaceriștii din domeniul turismului, iar vestea nu a fost primită foarte bine, aceștia crezând inițial că ministrul glumește. Turoperatorii sunt de părere că legenda Miorița nu este reprezentativă pentru poporul român şi au ironizat intenţia ministrului.
Ca reacţie la declaraţiile acestora, ministrul Dobre spune că nu înţelege de ce este luată în derâdere propunerea sa, atâta vreme cât şi alte ţări folosesc astfel de simboluri. „Franţa are cocoşul galic, avem Olanda cu vaca şi Spania care are taurul. Eu nu pot să vorbesc despre un simbol cum este Mioriţa?”, a spus ministrul.
„Hai să ne folosim de istorie! Mie, personal, nu îmi este ruşine de Mioriţa. Noi nu putem să discutăm nimic serios?”, a mai spus ministrul.
Ministrul spune că brandul de ţară nu poate fi înlocuit până la sfârşitul lui 2020, în condiţiile în care s-au folosit fonduri externe pentru elaboarea sa, însă acest lucru nu poate opri utilizarea unor simboluri şi legende naţionale, scopul fiind atragerea şi păstrarea turiştilor autohtoni. Acesta susţine că le-a cerut operatorilor din turism să vină cu idei pentru broşuri turistice.
„Am zis să vină cu idei, cu legende, absolut toate ţările se folosesc de legende„, a mai afirmat Mircea Dobre, adăugând că le-a dat termen două săptămâni să transmită propuneri de îmbunătăţire a unei strategii elaborate de către direcţia de promovare şi marketing din Ministerul Turismului.
Intenția ministrului Turismului, Mircea Dobre, de a înlocui în brandul turistic al României celebra frunză cu o oaie, a stârnit comentarii acide și în tabăra politicienilor. Într-o postare intitulată „Să râdem cu ministrul Turismului”, fostul președinte Traian Băsescu i-a făcut și o sugestie lui Mircea Dobre. „Ministrul Turismului s-ar gândi să schimbe brandul de ţară pentru turism. Foarte bine, este oricând loc de mai bine. Problema este că ministrul ar vrea să fim reprezentaţi de Mioriţa, o baladă tristă, adică de o oaie sau eventual de cei trei ciobani care se omoară între ei.
Sunt convins că, dacă în loc de oaie s-ar pune un bou, cu siguranţă, ministrul ar fi foarte bine reprezentat”, a cris Băsescu pe pagina sa de Facebook.
Elena Udrea, ministru al Turismului în perioada în care s-a realizat actualul brand turistic al României (frunza şi mesajul „Explore the Carpathian garden”), critică ideea înlocuirii celebrei frunze cu o oaie. Fostul ministru al Turismului spune că actualul logo trebuie înlocuit doar dacă există o idee mai bună.
Promovarea turistică a României a luat sfârșit. Guvernul predică românilor turismul patriotic