Bradul de Crăciun din faţa Cancelariei Federale a Germaniei. Pentru a face economie de energie, bradul de Crăciun care va fi expus în faţa Cancelariei Federale a Germaniei (Bundeskanzleramt), recepţionat joi de Olaf Scholz, va fi iluminat mai puţin timp în comparaţie cu cel de anul trecut, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului acestei ţări.
Aşezat în curtea de onoare a clădirii din centrul Berlinului, bradul de Crăciun din 2022, un molid adus din landul Brandenburg, va fi iluminat doar patru ore pe zi, între orele locale 16:00 şi 20:00, spre deosebire de anul trecut, când era iluminat 24 de ore din 24, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.
Germania: Bonus de Crăciun pentru 85,7% dintre acești angajați. Unii vor primi peste 5.500 de euro
Consumul de electricitate pentru acest brad, decorat cu 4.920 de becuri LED, care sunt mai puţin consumatoare de energie, se ridică la 287 de waţi-oră.
Un cor de copii a sărbătorit sosirea bradului cântând colindul „O Tannenbaum” în prezenţa cancelarului german.
Anul trecut, bradul de Crăciun (foto) a fost recepţionat de lidera coaliţiei conservatoare Angela Merkel, care i-a predat apoi funcţia de cancelar, pe 8 decembrie, social-democratului Olaf Scholz.
Crăciunul cade în acest an într-o zi de DUMINICĂ. Vor primi angajații din Germania o zi liberă în plus?
Invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie 2022 a bulversat aprovizionarea cu energie în Europa, făcând să crească preţurile pe această piaţă şi obligând Germania, la fel ca alte multe ţări, să devină mai atentă în privinţa consumului energetic.
La o distanţă de câteva sute de metri de Cancelaria Federală a Germaniei, economiile de electricitate vor afecta un alt „rege al pădurilor”, un brad Nordmann, adus din landul Turingia şi instalat în faţa Porţii Brandenburg: el va fi iluminat doar pentru şase ore pe zi (de la 16:00 până la 22:00), spre deosebire de anul trecut, când bradul de Crăciun a fost iluminat 24 de ore pe zi.
Prognoza meteo de Crăciun: va ninge anul acesta? Ce spun meteorologii
Sursa: AFP. Agerpres. ZiarulRomanesc.de