Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat duminică seară la B1 TV ca țara noastră se descalifică, trimițând diplomaţi neprofesionişti în cele mai importante capitale europene, scrie Flux24.
Băsescu a facut referire la ambasadorii trimiși de România la Londra, Paris şi Berlin.
„Avem 3 capitale, cele mai importante trei capitale din Europa, le avem ocupate cu diplomați neprofesioniști. Îl avem pe Emil Hurezeanu la Berlin, pe Luca Niculescu la Paris și pe Mihalache la Londra.
Noi avem diplomați amatori. Eu nu spun că nu sunt buni analiști, dar de aici și până la a face diplomație la cel mai înalt nivel, calea e destul de lungă”, a spus Băsescu.
„Cum se uită cancelariile externe la un ambasador trimis de România într-o cancelarie atât de importantă într-o țară atât de importantă? Nu spun ceva de genul că «România ne sfidează? Categoric da, în momentul în care nu trimiți la Paris, Londra, diplomați cu greutate, te autodescalifici, îți dai singur un gol drept la vinclu și așa ești și tratat”, a adăugat fostul șef de stat.
Pentru a putea fi ambasador la Berlin, Hurezeanu a redobândit cetățenia română
Președintele Klaus Iohannis a aprobat propunerea de numire a noului ambasador în Germania