Un tribunal din sudul Germaniei l-a condamnat luni la 8 ani şi şase luni de închisoare pe un solicitant de azil, presupus afgan, care a înjunghiat-o mortal pe prietena sa în vârstă de 15 ani, după Crăciunul de anul trecut, transmite dpa, citată de Agerpres.
Tribunalul din oraşul Landau l-a condamnat pe Abdul D. în conformitate cu legile privind delincvenţa juvenilă.
Acuzarea solicitase o pedeapsă de 10 ani de închisoare, în timp ce apărarea a cerut 7 ani şi şase luni de închisoare în acest caz.
Experţii susţin că acuzatul, care susţine că are 15 ani, avea o vârstă cuprinsă între 17 ani şi jumătate şi 20 de ani la data comiterii crimei. Instanţa a decis să îl judece ca minor.
Abdul D a înjunghiat-o mortal pe prietena sa în oraşul Kandel, din sud-vestul Germaniei, pe data de 27 decembrie 2017.
Acest caz a reaprins în Germania dezbaterea privind modul de gestionare a infracţiunilor comise de migranţi, în special de cei care dau informaţii false în solicitările lor de azil.
Cu mai puţin de două săptămâni înainte de a fi ucisă, victima, numită Mia, a făcut o plângere la poliţie în care îl acuza pe Abdul D de abuz, intimidare şi încălcarea drepturilor personale.
După două zile, tatăl ei a formulat la poliţie o plângere separată împotriva acuzatului.