Sari la conținut

Una dintre cele mai importante autostrăzi din Germania se închide complet timp de 10 zile. Se caută bombe

10/06/2026 11:11 - ACTUALIZAT 10/06/2026 11:11
Autostrada blocată complet timp de 10 zile

Mii de șoferi se pregătesc pentru zile dificile după anunțul care afectează una dintre cele mai circulate artere rutiere din Germania. O autostradă considerată de mulți drept „coloana vertebrală” a regiunii Ruhr va fi blocată complet, iar autoritățile avertizează că traficul ar putea deveni un adevărat coșmar. În spatele deciziei se află o operațiune complexă, legată de un pericol ascuns sub asfalt de zeci de ani. Cei care tranzitează zona sunt sfătuiți să își refacă planurile de călătorie și să se pregătească pentru rute mult mai lungi decât de obicei.

Autostrada A40, blocată complet timp de 10 zile

Autostrada A40, una dintre cele mai importante căi de transport din vestul Germaniei, va fi închisă complet pe un sector din apropierea orașului Mülheim. În fiecare zi, până la 90.000 de vehicule circulă pe această rută, ceea ce face ca impactul restricțiilor să fie unul major pentru șoferi, transportatori și navetiști.

Potrivit companiei Autobahn GmbH, închiderea totală va începe în seara zilei de 12 iunie, la ora 21:00, și va dura până pe 22 iunie, la ora 05:00. Circulația va fi oprită în ambele sensuri între nodurile rutiere Mülheim-Heißen și Mülheim-Winkhausen.

Motivul este că autoritățile trebuie să efectueze o amplă operațiune de căutare a muniției neexplodate și a bombelor rămase din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a infrastructurii, care prevede demolarea și reconstruirea a două poduri până în anul 2028.
Citiți și: Limită de 100 km/h apărută peste noapte la intrarea în Germania: Poliția a emis un anunț important

Asfaltul va fi demolat pentru căutarea bombelor

Pentru a permite intervenția specialiștilor în muniții de război, un segment de aproximativ 20 de metri din carosabil va fi complet decopertat. Abia după îndepărtarea stratului de asfalt și a infrastructurii existente vor putea începe verificările în subteran. După finalizarea cercetărilor, drumul va trebui refăcut integral. Din acest motiv, autoritățile susțin că nu există o alternativă viabilă la închiderea completă a autostrăzii pentru cele zece zile programate.

Trafic deviat pe rute mult mai lungi

În perioada lucrărilor, traficul va fi redirecționat pe trasee ocolitoare extinse. Situația este complicată și mai mult de faptul că în prezent se desfășoară lucrări importante și în zona nodului rutier Kaiserberg din Duisburg. Astfel, șoferii care circulă între Duisburg și Essen vor fi nevoiți să facă un ocol semnificativ, care ajunge aproape de aeroportul din Düsseldorf. O călătorie care în mod normal are aproximativ 20 de kilometri va ajunge să măsoare aproape 40 de kilometri.

Sectorul afectat este considerat unul dintre cele mai solicitate din întreaga regiune Ruhr. Din acest motiv, autoritățile germane au planificat extinderea autostrăzii la șase benzi în următorii ani, pentru a face față volumului ridicat de trafic, relatează T-online.

Lucrările pregătitoare pentru modernizare sunt în desfășurare încă de la începutul acestui an, iar căutarea eventualelor bombe sau resturi de muniție reprezintă o etapă obligatorie înainte de continuarea proiectului.