Sari la conținut

Autoritățile germane cer explicații companiei Lufthansa după ce prețul biletelor pe cursele interne a explodat

29/11/2017 12:30 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:27

Vineri, 24 noiembrie, Consiliul Concurenței din Germania a făcut public faptul că anchetează Lufthansa după ce Air Berlin a dispărut de pe piață luna trecută. „Am solicitat companiei Lufthansa toate informațiile legate de modul în care stabilește prețurile. Vom analiza datele și în funcție de acestea vom decide dacă vom începe o investigație oficială”, a declarat Andreas Mundt, șeful instituției.

De când Air Berlin nu mai operează nici un zbor începând cu octombrie, zeci de mii de locuri pe rutele interne nu mai sunt valabile. Ca urmare, prețul biletelor a crescut ajungând să fie mai scumpe și cu 30% pentru aceeași destinație. „Falimentul Air Berlin a dus la o lipsă a concurenței, oferte tot mai puține pentru zboruri, în special pe rutele interne. Am primit plângeri că aceste creșteri sunt în dezavantajul clienților”, a mai spus Mundt.

Oficialii Lufthansa au precizat că vor coopera cu autoritățile și că vor pune la dispoziția anchetatorilor toate documentele cerute, dar au susținut că nu au încălcat legea. „Sub nicio formă nu am încercat să profităm de această situație”, a spus purtătorul de cuvânt al companiei. Acesta a mai precizat că Lufthansa are un sistem automat de rezervare a biletelor, cu 26 de categorii de prețuri. Acestea diferă în funcție de câte rezervări sunt pentru un anumit zbor.

Totodată, oficialii companiei au mai spus că așteaptă undă verde de la Bruxelles referitor la planul de a introduce încă 1.000 de zboruri interne lunar prin achiziționarea flotei Air Berlin și că dacă acest plan va fi aprobat, prețul biletelor se va stabiliza.

Va dura totuși până când UE va decide dacă va aproba achiziția, pentru că se analizează posibilitatea încălcării legislației privind concurența. Aproape 80 de aeronave ale Air Berlin stau acum în hangare, iar prețul actual al biletelor sigur se va menține și în 2018.

Pierderi de zeci de milioane de euro, suferite de Lufthansa după 2 zile de grevă. Zborurile vor fi afectate și sâmbătă

Continuați să citiți pe ziarulromanesc.de