Sari la conținut

Pensionarii austrieci sunt mai bogați decât vecinii germani – cât încasează

19/11/2023 16:20 - ACTUALIZAT 20/11/2023 09:03
Pensionarea în Austria

Ziarul Românesc Austria >> Pensionarea în Austria – Țara este considerată un paradis pentru pensionari, chiar și de către vecinii germani! Și au motive serioase să creadă asta: pensionarii din Austria primesc o pensie medie lunară de 2.214 euro. În Germania, în cel mai bun caz, pensia pentru limită de vârstă pentru cei care sunt asigurați pentru o perioadă deosebit de lungă este de 1.418 euro pe lună. O diferență uriașă de 800 de euro în fiecare lună. În plus, diferențele arată că sistemul de pensii austriac este mult mai bine pregătit pentru îmbătrânirea demografică decât cel german.
Născută în 1967 – când mă pot pensiona?

Pensionarea în Austria: 14 pensii pe an

Pensionarii germani trebuie să se descurce cu o pensie lunară mult mai mică decât vecinii austrieci. Făcând un calcul simplu, înțelegem că pensia Austriei este la mare distanță înaintea pensiei Germaniei. Statisticile DRV arată că pensia în Germania este una de sărăcie. Peste 10 milioane de persoane care au lucrat peste 40 de ani vor primi o pensie sub nivelul minim de asistență socială.
Vârsta de pensionare pentru femei – Când mă pot pensiona?

Și în Austria pensia de bază este de aproximativ 1.114 euro după 30 de ani de muncă, dar după 30 de ani de muncă în Germania vorbim de o pensie de bază de aproximativ 900 euro (pensia de bază plus supliment). Pensionarea în Austria în 2023: Pensionarii din Austria primesc 14 pensii pe an adică 12 pensii lunare plus pensie bonus de vacanță plus bonus de Crăciun (ca în Spania). Această situație care nu se verifică în Germania, scrie rentenbescheid24.de.
Adevărul despre pensia în Austria – Numai lapte și miere pentru pensionari?

Există o pensie minimă în Austria?

O pensie minimă în Austria nu există , ceea ce se numește pensie minimă este de fapt o indemnizație compensatorie. Dacă pensia e mai mică de 933,06 euro pentru o persoană singură în Austria, aceasta poate solicita o alocație suplimentară. Dacă locuiește cu soțul venitul limită este stabilit la 1.398,97 euro. Dacă pensia plus alt venit net nu ating nivelul maxim, persoana are dreptul la un supliment la pensie. ► Ai putea fi interesat și de: Pensia, fără secrete – Atenție la acest certificat care îți poate lăsa contul gol

Un exemplu: Franz are o pensie brută de 700 de euro; nu are alte venituri și nivelul limită este de 933,06 euro, la cerere primește 233,06 euro o indemnizație compensatorie. Din 933,06 euro brut se deduce 5,1% contribuția la asigurările de sănătate, deci Franz primește 885,47 euro net lunar.