Au aruncat un bebeluș la gunoi – Un copil născut prematur a fost găsit într-un container de gunoi, iar Poliția a arestat mama, sora ei și cumnatul. Potrivit primelor date din anchetă, cei trei au refuzat să depună mărturie cu privire la cele întâmplate.Cei trei acuzați, sunt toți de naționalitate spaniolă și rezidenți în zona unde a fost găsit copilașul la Manacor. Ei vor fi aduși în fața justiției astăzi. Autopsia a confirmat că fetița s-a născut prematur după aproximativ șapte luni de gestație, dar vor fi necesare analize de laborator pentru a certifica dacă era în viață când a fost abandonată în groapa de gunoi.
► Cât costă să faci un testament la notar – La cine ajung bunurile tale, dacă nu îl faci
Au aruncat un bebeluș la gunoi
Aceste probe vor fi extrem de importante pentru stabilirea răspunderii penale a celor trei suspecți, care ar putea fi acuzați de omor. Potrivit ipotezei principale de anchetă, femeia a născut la o casă și a decis să scape de fiica ei. Pentru aceasta, a avut colaborarea celorlalți doi deținuți, un bărbat și o femeie de aproximativ 35 de ani, care sunt rude apropiate ale mamei. Investigatorii vor stabili gradul de implicare a fiecăruia dintre ei în abandonarea bebelușului, potrivit diariodemallorca.
► Aceștia sunt străinii care plătesc cel mai mult pentru a cumpăra o casă în Spania – Cât plătesc românii pe metrul pătrat
„Un bărbat care a coborât dintr-o mașină„
Joia trecută după-amiaza o femeie din zonă, de pe strada Aterratge din Porto Cristo, a găsit nou-născutul în container. Această femeie a bănuit un bărbat care a coborât dintr-o mașină – în care se afla o femeie – și care a lăsat un pachet în interiorul depozitului de gunoi și apoi a plecat rapid de acolo. Când s-a apropiat, martora a văzut că era o cutie de carton în care se afla un nou-născut învelit în pânză.
► Derek Eloy – primul copil din Europa purtat în pântece de două mame
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au bănuit că este în viață și l-au dus de urgență la spitalul Llevant, aflat la mai puțin de un kilometru distanță. Dar medicii au putut doar să-i confirme moartea.