Sari la conținut

Atac cu bombă asupra unei ambasade din Berlin

Etichete:
27/02/2018 11:24 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:26

Clădirea ambasadei Turciei la Berlin a fost atacată marţi dimineaţă, 27 februarie, cu o bombă cu fumigene, artificii şi vopsea, a comunicat poliţia din capitala germană, citată de dpa.

Personalul de pază al ambasadei a auzit un zgomot puternic în jurul orei locale 06.00 (05.00 GMT) şi a observat patru indivizi, îmbrăcaţi în haine închise la culoare, fugind de la locul scenei în timp ce o bombă cu fumigene a explodat.

Autorităţile au mai remarcat că mai multe pungi cu vopsea fuseseră aruncate pe zidul ambasadei. Culorile folosite – roşu, verde şi galben – coincid cu cele de pe steagul kurd.

De asemenea, un şofer de taxi a observat mai multe petarde aprinse în arbuşti de lângă ambasadă, iar cineva pusese sârmă ghimpată de-a curmezişul unei ieşiri din clădire.

Poliţia berlineză a declarat că toate căile de acces spre ambasada Turciei au fost blocate. O anchetă a fost declanşată în acest caz, informează Agerpres.

Alarmant: Un copil de doar 12 ani, suspectat că plănuia să arunce în aer o bombă într-un târg de Crăciun din Germania

Continuați să citiți în Ziarul Românesc