Sari la conținut

Art Cologne, cel mai mare târg de artă din Germania, poate fi vizitat în Köln

10/04/2019 15:10 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:00

Cel mai mare târg de artă din Germania, Art Cologne, a avut vernisajul miercuri, 10 aprilie, cu 176 de expozanţi care prezintă lucrări contemporane şi postbelice pentru colecţionari şi publicul larg până duminică, relatează dpa.

Mai mult de jumătate dintre cei care expun lucrări în oraşul Köln, vestul Germaniei, sunt din străinătate, în timp ce doar o treime dintre vizitatori vin din afara Germaniei, potrivit Centrului Expoziţional Koelnmesse unde are loc târgul.

Directorul Art Cologne, Daniel Hug, a declarat că evenimentul este semnificativ mai mic faţă de anii precedenţi (în 2018 au existat 210 dealeri de artă), însă nu din cauza interesului redus din partea galeriilor. Scopul este de a reduce dimensiunea târgului astfel încât fiecare vizitator să poată vedea fiecare stand în mod corespunzător.

Art Cologne este considerat cel mai vechi târg de artă de acest gen din lume, lansat în 1967 sub denumirea de „Kunstmarkt Koeln” (piaţa de artă din Köln).

Târgul de artă poate fi vizitat între 11 și 14 aprilie (de la 11AM la 7PM).

Artista Kara Molnar, Frankfurt: ”Traiul în străinătate îmi deschide orizonturile”

Continuați să citiți în Ziarul Românesc