Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, este pe primul loc în preferinţele electoratului din Germania. În perspectiva scrutinului parlamentar programat în septembrie, asta relevă un sondaj de opinie difuzat miercuri, transmite Mediafax.
Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Forsa la comanda Stern şi RTL, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) este creditată cu 34% din voturi. Rezultatul arată că este cu un punct procentual mai mult decât săptămâna trecută.
Angela Merkel l-a depășit pe Martin Schulz în sondaje
Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), condus de fostul preşedinte al Parlamentului European Martin Schulz, ar obţine 31% din voturi.
În cazul în care cancelarul Germaniei ar fi ales prin vot direct, Angela Merkel ar fi votată de 41% dintre cetăţeni. În același timp, Martin Schulz ar fi preferat de 33%.
Sondajul de opinie a fost efectuat în perioada 13-17 martie.
După ce a fost acuzată că susține teroriștii, Merkel răbufnește: „Reproșurile sunt aberante!”