Anchetatorii germani au arestat patru bărbaţi din Tadjikistan suspectaţi de planificarea unor atacuri teroriste islamiste, au anunţat miercuri, 15 aprilie, procurorii federali germani, transmit dpa, AFP şi Reuters.
Forţele speciale din landul Renania de Nord-Westfalia i-au arestat pe cei patru suspecţi în localităţile Siegen, Heinsberg şi Werdohl, din apropierea oraşelor Essen şi Dusseldorf.
Un al cincilea bărbat fusese arestat în 15 martie pentru acuzaţii separate legate de terorism.
Parchetul federal german, ce are sediul la Karlsruhe, a anunţat că cei cinci tadjici urmau să comită atentate în numele organizaţiei Stat Islamic contra unor obiective militare americane din Germania. Ei aderaseră la gruparea jihadistă în ianuarie 2019 şi intenţionau iniţial să se mute în Tadjikistan pentru a se înrola în jihad.
Procurorii cred că cei patru bărbaţi, ce au vârste cuprinse între 24 şi 32 de ani, s-au aflat în legătură cu membrii ai Statului Islamic din Afganistan şi Siria şi au primit instrucţiuni de la aceştia.
”Se bănuieşte că ţintele atacurilor ar fi fost instituţii ale forţelor SUA din Germania sau chiar persoane. În particular, ei plănuiau un atac mortal asupra unei persoane care a făcut comentarii publice pe care ei le-au considerat critice la adresa islamului”, se arată într-o declaraţie a Parchetului federal german.
Procurorii germani sunt de părere că suspecţii au realizat deja monitorizarea unor ţinte individuale şi îşi procurau arme, muniţie şi componente pentru fabricarea unei bombe artizanale.
În conformitate cu regulile germane privind respectarea drepturilor private, suspecţii au fost identificaţi drept Azizjon B., Muhammadali G., Farhodshoh K. şi Sunatullokh K. Al cincilea bărbat, care se afla deja în detenţie, este Ravsan B.
Cei cinci suspecţi vor compărea miercuri după-amiază în faţa unui tribunal din Karlsruhe, care va decide dacă ei rămân în arest preventiv.
Autorităţile de la Berlin şi-au sporit vigilenţa legată de pericolul islamist în Germania, mai ales după atentatul cu camion comis în decembrie 2016 la Târgul de Crăciun din Berlin şi soldat cu 12 morţi. Acest atac jihadist a fost cel mai grav comis vreodată pe teritoriul german.
De atunci, poliţia şi serviciile de securitate germane au dejucat nouă tentative de atentat de acest tip, conform Biroul federal al poliţiei germane.
Gruparea Stat Islamic a mai revendicat un atac cu cuţit comis în 2016 la Hamburg, atentatul cu bombă de la Ansbach, soldat cu 15 răniţi şi uciderea atacatorului şi un atac cu un topor într-un tren din landul Bavaria, soldat cu cinci răniţi şi lichidarea autorului.
Mai multe atentate sau tentative au fost comise de solicitanţi de azil – un tunisian, un sirian şi un afgan – sosiţi în Germania în timpul crizei migraţioniste din anul 2015, când aproximativ 900.000 de solicitanţi de azil au intrat pe teritoriul german.