Sari la conținut

Aeroportul Düsseldorf, recomandări oficiale pentru pasageri în iunie 2022

20/06/2022 09:43 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:21

*Știri Germania* Aeroportul Düsseldorf recomandări pasageri * Al treilea cel mai mare aeroport din Germania a anunțat că vor fi întârzieri și cozi lungi. Așa că a cerut colaborarea pasagerilor, care ar trebui să se prezinte cu mult timp înainte la aeroport și să se înarmeze cu multă răbdare. Iată ce trebuie să știți.

Aeroportul Düsseldorf, recomandări 2022

În ultimii doi ani, traficul a fost redus din cauza restricțiilor. S-au efectuat puține zboruri, iar acum numărul de călători a crescut brusc. Călătorii doresc să facă tot ceea ce nu au putut face până acum. Să plece în vacanță, să își viziteze rudele din alte țări, în orice caz să reia viața de dinainte de Covid 19.

„Din păcate, în prezent pot apărea întârzieri și timpi mai lungi de așteptare la controalele documentelor pasagerilor și a bagajelor”, a anunțat Aeroportul Düsseldorf pe site-ul său.

Oficialii aeroportului au cerut pasagerilor să urmărească cu mare atenție comunicările companiilor aeriene. Și să ajungă mult mai devreme în aeroport, pentru a evita surprize neplăcute.

Când plecați, trebuie să luați în considerare că timpii de așteptare variază. Un cuvânt important de spus îl au volumul mare de pasageri și lipsa de personal. Aglomerări au fost și vor fi în special în weekend și în perioada plecărilor în vacanță. 

Să ajungeți cu cel puțin 2 sau 3 ore înainte de plecare!

Majoritatea recomandă să sosiți cu două ore înainte de plecare pentru zborurile din Europa și cu trei ore înainte de plecare pentru zborurile intercontinentale.

Aeroportul Düsseldorf: recomandări. Pasagerii ar trebui să țină cont de timpi mari de așteptare pentru check-in, pentru cotroalele de securitate și pentru găsirea porții de îmbarcare. 

Mai ales în cazul porților de îmbarcare, comunicările s-ar putea schimba brusc – așa că pasagerii ar trebui să fie foarte atenți la anunțurile din aeroport.

Perioadele de așteptare mai lungi în weekend și sărbătorile legale sunt deosebit de evidente la controalele de securitate, potrivit 24RHEIN . 

Dacă doriți să aflați mai precis informații despre timpii de așteptare, puteți utiliza aplicația Aeroportului Düsseldorf.

Citește și: Protest pe aeroportul Düsseldorf:„Angajații nu mai pot”

Și călătorii de pe aeroporturile din Köln , Dortmund sau Frankfurt trebuie, de asemenea, să aibă în vedere că se pot înregistra timpi mai lungi de așteptare.

Puteți înregistra bagajele cu o zi înainte de zbor

Unele companii aeriene oferă posibilitatea de a face check-in târziu în noaptea dinaintea zborului. 

Vă puteți înregistra bagajele cu o zi înainte de zbor. Ar putea fi deosebit de avantajos. Mai ales în cazul familiilor, nu toți membrii trebuie să fie prezenți. Copiii pot fi scutiți de așteptare plictisitoare și de mult stres. 

O singură persoană trebuie să se afle la aeroport pentru asta. Se poate face check-in cu biletul și pașaportul și se pot lăsa bagajele și pentru ceilalți pasageri. 

Parcarea în aeroport, mai bine cu rezervare

Aeroportul Düsseldorf, recomandări pentru parcare. Aeroportul oferă 20.000 de locuri de parcare. Călătorii care doresc să ajungă rapid la terminal ar trebui să folosească parcările P1, P2, P3, P4, P5, P7 sau P8.

Cei care doresc doar să ia sau să ducă pe cineva sunt sfătuiți să folosească parcările P11 și P12. 

P23 și P24 oferă locuri de parcare ieftine pentru termen lung. Pentru a evita surprize neplăcute, este recomandat ca parcarea să o rezervați în avans. 

Citește și: Haos bagaje pe aeroporturi, probleme tehnice la Oslo, mormane de valize pe aeroportul din Londra

rhein.de, ziarulromanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc