Sari la conținut

UPDATE: Atentate teroriste la Bruxelles, zeci de morţi şi răniţi. Număr de urgenţă pus la dispoziţie de MAE

22/03/2016 09:15 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:34

UPDATE: Noul bilanț în urma exploziilor din Bruxelles: 26 de morți!

Cel puţin 13 morţi şi 35 grav răniţi, este primul bilanţ al atentatelor teroriste de la Bruxelles de marţi, 22 martie dimineaţă. Alte victime s-au înregistrat la atentatele de la metrou.

Două explozii puternice s-au produs pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, cel mai mare din capitala Belgiei şi unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa. Potrivit investigatorilor, a fost vorba de atentatori sinucigaşi, care s-au aruncat în aer la ghişeele de check-in ale companiei American Airlines.

Înainte de producerea celor două explozii de la aeroport au fost trase focuri de armă şi s-au auzit strigăte în arabă. Alte explozii s-au înregistrat la staţiile de metrou Schuman şi Maelbeek. Potrivit Skynews, la Maelbeek sunt alţi 10 morţi şi mulţi răniţi.

În aeroport, în momentul exploziilor, se afla şi fiica antrenorului Mircea Rednic, Luana. „Am alergat şi nu m-am uitat în jur. Am văzut răniţi şi nu mi-am dat seama dacă mai erau în viaţă.

Doar am alergat. Îmi era frică să nu alerg spre un loc unde era o bombă. Acum suntem pe pistă. Ne-a scos afară. Sunt multe ambulanţe şi pompieri. La un restaurant şi o farmacie mi se pare că au fost bombele. Căzuse tavanul şi era praf, dar nu mai era fum, când am ieşit nou. Nu ştiu nimic. Eu nu mai plec.

Am lăsat bagajul în aeroport. Nu mă mai interesează. Îl aştept pe tata să vină să mă ia cu maşina. Sunt doar angajaţi de la aeroport lângă noi. Nu sunt forţe de ordine”, a declarat Luana Rednic, la Digi24, potrivit Mediafax.

În urmă cu patru zile, în capitala belgiană a fost arestat ultimul dintre atentatorii de la Paris din 13 noiembrie, Salah Abdeslam, care planifica noi atacuri.

Aeroportul din Bruxelles a deschis o linie de urgenţă pentru cei care solicită informaţii despre rude sau prieteni. Numărul este +32 (0)2 753.73.00.

MAE pune la dispoziția cetățenilor români, precum şi rudelor acestora, contactele telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854.