Sari la conținut

UE avertizează guvernele să nu reducă CARANTINA de 14 zile. Germania a decis altfel

04/09/2020 12:57 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:49

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor – ECDC – atrage atenţia guvernelor să nu reducă perioada de 14 zile de carantină pentru persoanele infectate cu noul coronavirus, pentru că unele dintre ele pot dezvolta infecţia chiar şi după două săptămâni, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Căutăm să le furnizăm decidenţilor dovezi despre ce riscuri şi-ar asuma în cazul unei perioade mai scurte de carantină”, a declarat miercuri, 2 septembrie, directoarea Centrului, Andrea Ammon, în cursul unei audieri în Parlamentul European.

Ea a arătat că, în 3-4% din cazuri, infecţia apare de-abia după cele 14 zile considerate în prezent perioada standard de carantină.

Germania a informat autorităţile Uniunii Europene că intenţionează să scurteze această perioadă, urmând exemplul Olandei şi al Norvegiei.

Săptămâna trecută, autorităţile germane au decis că, începând din octombrie, persoanele ce vor reveni din zone cu risc epidemic ridicat vor trebui să stea în carantină cinci zile.

Relaxarea parţială a măsurilor de prevenţie împotriva COVID-19 intervine într-o perioadă în care Europa înregistrează o nouă înmulţire a numărului de cazuri noi, care, după cum a atenţionat directoarea ECDC, a revenit la nivelurile consemnate în luna martie, când pandemia şi-a început faza de apogeu pe continent.