Sari la conținut

Tragedie la Duisburg: O româncă și cei doi fii ai ei, morți în urma unui incendiu devastator

18/05/2016 06:23 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:33

Un incendiu devastator a izbucnit, marți, într-un imobil din orașul Duisburg (landul Renania de Nord-Westfalia). Trei persoane au murit și alte 27 au fost rănite, relatează cotidianul online Deutschland Today.

Potrivit anchetatorilor, victimele sunt o româncă în vârstă de 33 de ani și cei doi fii ai săi, în vârstă de 8 și 14 ani, care locuiau în imobilul unde s-a petrecut tragedia.

Incendiul a izbucnit marți, în jurul orei 6 dimineața. Adolescentul în vârstă de 14 ani a fost transportat de urgență la spital, însă a decedat la scurt timp după aceea, din pricina rănilor grave suferite.

Incendiu de proporții în Berlin: Sute de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările

Experții urmează să analizeze acum circumstanțele care au dus la nefericitul incident. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, din primele cercetări nu reiese că ar fi fost vorba despre un incendiu provocat intenționat. Deocamdată nu s-au oferit mai multe detalii.

În urmă cu doi ani, pe aceeași stradă a mai avut loc un incendiu la fel de devastator, soldat tot cu trei morți. În cazul acela, focul a izbucnit din cauza unui cablu defect. Victimele erau un bărbat în vârstă de 27 de ani, partenera lui în vârstă de 19 ani și fiica acestora în vârstă de doar câteva luni.

 Incendiu de proporții la o uzină din Germania: sute de pompieri au fost necesari pentru stingerea flăcărilor

Saxonia, incendiu la un centru pentru refugiați, pompierii împiedicați să stingă focul

Doi pacienţi răniţi în incendiul din Colectiv, transferaţi la un spital din Germania