Tragicul accident s-a produs joi, 25 martie, după-amiază, pe autostrada A6, între Schwabach și Neuendettelsau, landul Bavaria.
Românii se aflau la bordul unei furgonete care transporta pachete ce urmau să fie livrate unor conaționali din Germania și Franța. Probabil din cauza neatenției șoferului, autoutilitara a intrat cu viteză într-un TIR oprit la un blocaj în trafic.
Impactul a fost devastator. Conform poliției germane, doi dintre românii aflați în vehicul, patronul firmei de transport și cumnatul lui, au murit pe loc, iar alți doi au fost grav răniți. Potrivit unor surse, unul dintre aceștia a decedat în cursul serii la spital.
Patronul firmei, Cătălin A., era căsătorit și avea doi copii, o fetiță și un băiat de 3 ani.
Pompierii s-au chinuit zeci de minute să scoată victimele dintre fiarele contorsionate ale furgonete și la fața locului a fost trimis un elicopter medical care i-a transportat pe răniți la spital. Traficul rutier pe autostrada A6 a fost blocat timp de câteva ore.
Cătălin A., patronul firmei de transport, anunța că următoarea plecare din România către Franța, Austria și Germania avea să aibă loc miercuri, 24 martie, urmând să se întoarcă în România sâmbătă, 27 martie. Compania asigura transport de mărfuri și de persoane în Anglia, Germania, Austria, Belgia și Franța, informează sursa citată.