Sari la conținut

Româncă din Germania, bătută cu bestialitate de doi bărbați necunoscuți

20/11/2019 15:37 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:23

Poliția din Pinnenberger a fost sesizată miercuri dimineață, 20 noiembrie, privind o agresiune comisă de doi bărbați asupra unei femei.

Tânăra, o româncă în vârstă de 35 de ani, a fost bătută în mod repetat în zona Rübekamp din Pinnenberg, landul  Schleswig-Holstein, de doi bărbați necunoscuți.

Potrivit unui martor, cei doi ar fi urlat la victimă într-o limbă ce pare a fi est-europeană. După ce a strigat la ei, agresorii au luat-o la fugă.

Românca rănită a fost transportată la spital, informează Poliția din Bad Segeberg.

Descrierea agresorilor, furnizată de martor:

Agresorul 1: bărbat, înălțime de circa 1,65 m, neîngrijit, cu barbă. Nu vorbea germana.

Agresorul 2: bărbat, mai înalt decât primul infractor, aspect neîngrijit.

Poliția din Pinneberg a început o anchetă și roagă persoanele care dețin informații să sune la 04101/2020.